Agresiuni de o brutalitate înfiorătoare, gesturi și injurii dezgustătoare, violențe extreme, droguri, adolescenți și adulți care par să își piardă controlul din ce în ce mai mult. Toate acestea rezumă titlurile ziarelor din ultimele săptămâni, în Bistrița-Năsăud. Oamenii arată cu degetul, în primul rând, spre autorități, și, într-o oarecare măsură, pe bună dreptate. Prea multe fapte grave rămase nepedepsite sau pentru care s-a plătit prea puțin le dau curaj noilor infractori. În România ultimilor ani, pedepsele pentru fapte ca violul, crima, tentativa de omor sau violența în familie par o simplă mustrare din partea judecătorilor. Ai boală pe cineva sau pur și simplu ai ieșit pe stradă indispus și vrei să-i pocești cuiva moaca? Poți să te dezlănțui liniștit, în câteva zile ești din nou liber. Justificări se găsesc: suferi de despresie, ți-a murit mama, ai primit bătaie când erai mic, n-ai suficienți bani etc.
Forțele de ordine și justiția conlucrează de minune. Unii prind infractorii, ceilalți le dau drumul. Uneori le mai restituie, cu generozitate, și recuzita folosită la tâlhării.
În unele cazuri, și fermitatea forțelor de ordine lasă de dorit. La sfârșitul lunii aprilie, un bărbat din Colibița a agresat o familie cu doi copii care se afla în stațiune. Agresorul a fost încătușat, dar a continuat să îi brutalizeze verbal pe ceilalți cu un tupeu nemăsurat, în timp ce jandarmii asistau nepăsători. Nu sunt de părere că ar fi trebuit să îi aplice o bătaie, dar măcar să schițeze un gest să îi arate că odată ce a încălcat normele de conviețurie socială are de plătit și nu își mai poate permite să îi agreseze pe ceilalți în niciun fel. Altfel, care ar mai fi scopul oamenilor legii?
Lucrurile, în Bistrița, au început să stârnească îngrijorări serioase în momentul în care mai mulți adolescenți și tineri au fost bătuți cu brutalitate și umiliți, fără să se poată apăra și fără ca cineva să intervină. Incidentele au indignat pe toată lumea, dar celor care sunt părinți li s-a strâns inima, gândindu-se cum ar fi dacă ar fi fost vorba de copiii lor.
Nu fac parte neapărat din rândul celor care spun că „înainte era mai bine“. Cred că brutalitate a existat destulă și în alte vremuri, mai ales în zona preponderent rurală din Bistrița-Năsăud. Toleranța pentru violență era mult mai mare în trecut, mai ales pentru violența în familie care nici măcar nu era raportată la capitolul infracționalitate. Securi și sape în cap au mai luat și au mai dat țăranii noștri blajini și în „vremurile bune“.
Dar problema este că violența apare acum în mediile pretins educate, acolo unde, de peste 30 de ani, se tot fac eforturi spre civilizare, integrare și bune practici. Deci undeva s-a dat greș.
Poate în privința modelelor de viață: șmecherași, „haiduci“ care fentează legea, marțafoi grețoși care brutalizează, violează, agresează, corup minori, sfidează orice regulă și ne râd în nas din funcții de parlamentari, primari sau chiar din jilțurile justiției. Acum suntem „îngrijorați“, dar eu aș împrospăta memoria unor bistrițeni care, nu demult, au făcut zid în jurul unor infractori dovediți, scuipând și amenințând presa care și-a permis să le facă publice derapajele. Ce să zic, să vă trăiască și la mai mulți, după cum vedem.
Muzica main-stream chemată și plătită regește pe la zilele satelor și orașelor, emisiunile de maximă audiență, show-urile populare, toate ne arată cum idolul societății este șemecherul, parvenitul, omul fără multă școală, dar destul de abil să facă bani alegând calea scurtă, bătăușul, obraznicul, influencerul rupt de droguri și alcool căruia simpatia publică îi iartă orice abatere. Omul care arde etapele, respectă legile și regulile de bun simț este fraierul de serviciu.
Poate s-a dat greș în privința educației copiilor. În ultimele decenii, societatea tinde să anuleze complet felul în care oamenii și-au crescut copiii timp de sute de ani, timp în care s-au format, totuși, generații de intelectuali și oameni pregătiți pentru viață, pentru profesiile lor. Credem că mama, bunica, străbunica și toți strămoșii noștri au crescut niște oameni defecți, care au nevoie de terapie, în timp ce noi ne pricepem mai bine pentru că avem cărți, consultanți în alăptare, cursuri și grupuri de parenting. Dar uite că nu e chiar așa.
Cred că, deși mulți copii din ziua de azi primesc cam tot ce își doresc sau, în orice caz, mai multe decât au avut alte generații, le lipsesc empatia și emoțiile. Chiar dacă se vorbește mult despre emoții, în ziua de azi, prin cursuri și cărți motivaționale, adevărul este că sentimentele umane nu mai sunt în prim plan. Pentru că un om care are emoții, care își pune întrebări, nu mai este productiv și util.
Mulți părinți își cresc copiii târându-i de la școală la teme, de la teme la lecții de engleză, pian, balet, în ideea de a-i face performanți și „rentabili“. Alți părinți se află la polul opus, neglijându-și copiii, din lipsă de bani, lipsă de timp sau, pur și simplu, nepăsare. Sportul și alte activități extrașcolare care ar ocupa timpul copiilor într-un mod util, fără a fi epuizante, au devenit aproape inaccesibile pentru mulți părinți pentru că acestea costă bani și ocupă timp!
De când e mic, viața interioară a unui copil se formează în timp ce privește ore întregi, pe youtube, tutoriale în care cineva desface ouă kinder sau face „slime“. Atâta timp cât o să trăim cu ideea că în viața noastră contează doar banii, obiectele pe care le avem, hainele pe care le purtăm și că toate senzațiile ne sunt oferite de lumea materială în care ne mișcăm, este de așteptat ca tinerii să încerce să își procure senzațiile prin intermediul unor substanțe sau gesturi care le dau adrenalină.
Dar mai există o categorie de copii pe care toată lumea se preface că nu-i vede. Copii care nu sunt trimiși nici la grădiniță, nici la școală, copii care cerșesc cât e ziua de lungă prin preajma marilor magazine. Copii brutalizați, neglijați, murdari, neîngrijiți, lăsați în soare, în frig, în ploaie. Fără educație, fără posibilități materiale minime, care credeți că va fi soarta lor în viitorul nu prea îndepărtat? Ați ghicit!
Aici vreau să atrag atenția asupra unei intituții care, prin 2020, a primit un sediu nou-nouț, maiestuos, care a beneficiat de o producție „cinematografică“ cu drone și filmări de ultimă generație: dragi „protectori ai copiilor“, modernizați-vă și prin interior că pe dinafară nu are are niciun rost!
Evident, felul în care cresc și se formează copiii și tinerii este și resposabilitatea comunității, nu doar a unei instituții. Și o să dau aici un exemplu aparent fără nicio legătură cu subiectul. Anul trecut, când angajații primăriei tundeau iarba de pe malul râului, mă plimbam prin zonă și am observat un domn mai în vârstă , vizibil, îngrijorat, care urmărea cu atenție activitatea muncitorilor. Un vecin a intrat în vorbă cu el și domnul i-a explicat că se uită ca nu cumva cei care tund iarba să taie niște nuci pe care el îi plantase pe malul râului și erau încă prea mici să fie observați în iarba înaltă.
Nu era datoria lui, nu era proprietatea lui, dar omul ținea foarte mult ca nucii să crească și să dea roade, chiar dacă asta se va întâmpla, cel mai probabil, după ce el nu va mai fi.
Ce vreau să spun? Că la fel este și în cazul în care vrem să avem o comunitate frumoasă, sigură, cu oameni educați. Trebuie să fim atenți și la „vlăstari“ ce nu sunt ai noștri și la lucruri care nu sunt neapărat „treaba noastră“. S-ar putea ca, peste ani de zile, acele lucruri să ne privească și pe noi într-un anumit mod…