O femeie din Năsăud a ajuns la spital după ce a fost lovită cu brutalitate chiar de către fiul ei. Acesta a fost încătușat la scurt timp după fapta comisă și reținut pentur 24 de ore pentru infracșiunea de tenativă de omor.

În seara de 15 mai a.c., polițiștii din Năsăud au intervenit la un caz de violență în familie, sesizat prin 112.

Din primele date, o femeie, de 54 de ani, din Năsăud care se afla la domiciliu, împreună cu cei doi fii, a fost lovită cu un obiect contondent, de către unul dintre aceștia, indentificat ca fiind un bărbat, de 34 de ani, din Năsăud. Femeia a fost preluată și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

După comiterea faptei, bărbatul de 34 de ani a plecat de la fața locului, fiind căutat de polițiști cu toate efectivele disponibile. Acesta a fost găsit în scurt timp și condus la sediul Poliției pentru dispunerea măsurilor legale.

La fața locului a intervenit pentru efectuarea de cercetări o echipă din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Criminalistic, urmând a fi stabilite împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.

Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud care a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului. Cercetările sunt continuate pentru tentativă la infracțiunea de omor”, a transmis IPJ BN

SPUNE-TI PAREREA