Jandarmii bistrițeni vor desfășura mai multe misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări ce vor avea la acest sfârșit de săptămână.

Astfel, ei vor asigura măsurile de ordine publică și la evenimentele dedicate publiculului larg, cum ar fi: Noaptea Muzeelor, Târgul Breslelor Moderne, la concertele și evenimentele cultural-artistice organizate la scena amenajată pe Pietonalul Liviu Rebreanu, în zona Turnul Dogarilor, respectiv la Foișorul din Parcul Municipal.

Vineri, sâmbătă și duminică, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică jandarmii vor fi prezenți și la Băile Figa unde are loc un eveniment dedicat pasionaților de motociclism.

Duminică, 14 mai 2023 jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică la sala polivalentă Teraplast Arena, la partida de handbal dintre echipele Gloria Bistrița 2018-CSM Târgu-Jiu, la Bistrița fiind prezenți jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile “Regele Ferdinand I” dinTârgu-Mureș.

Și pe perioada sfârșitului de săptămână sunt constituite subunităţi de intervenţie care să fie în măsură să intervină pentru soluţionarea unor situaţii deosebite.

Jandarmii montani din Rodna, Piatra-Fântânele și Colibița vor fi prezenți și în zonele de agrement și pe traseele turistice adiacente, unde vor acționa pentru informarea și îndrumarea turiștilor precum și pentru sprijinul acestora, în cazul producerii unor incidente nedorite.

Dacă petreceți această perioadă în aer liber, jandarmii vă recomandă să respectați prevederile Legii nr. 54 din 19 martie 2012, privind desfășurarea activităţilor de picnic.
Vă recomandăm:
– desfășurați activități de picnic doar în zonele special amenajate în acest sens;
– nu distrugeți, modificați sau degradați panourile informative, marcajele, indicatoarele sau orice alte amenajări aflate în perimetrul acestor zone;
– respectați regulile de bază atunci când vă aflați în natură nu lăsați în urmă resturi menajere care dăunează mediului înconjurător;
– dacă sunteți martorii apariţiei unor animale sălbatice periculoase, nu interveniți, nu le hrăniți şi nu vă apropiați de acestea pentru a le filma sau fotografia.
De asemenea pentru orice problemă pe care o întâmpinați în spaţiul montan puteți apela cu încredere la ajutorul oferit de jandarmi în orice împrejurare care vă poate pune în pericol integritatea fizică şi nu numai sau apelați Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

SPUNE-TI PAREREA