Un incident îngrijorător a avut loc la sfârșitul acestei săptămâni în zona big din municipiul Bistrița. Patru tineri au amenințat cu pistolul și cu o armă albă alți tineri care se aflau în zonă. Conform IPJ BN, a fost vorba de o tentativă de jaf. O victimă a fost stâlcită în bătaie, iar o alta a ajuns la spital fiind împușcată în cap cu un pistol de tip airsoft.
Tinerii care au răspândit teroarea într-o zonă frecventată de tineri și copii sunt din Viișoara, Dorolea și Bistrița și au între 18 și 20 de ani.
„Cei trei tineri, cu vârste cuprinse între 18-20 de ani, din Viișoara, Dorolea și Bistrița, reținuți de polițiști și cercetați pentru tentativă la tâlhărie calificată și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, rămân în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud, pentru următoarele 30 de zile.
Aceștia au fost prezentați, în cursul zile de ieri, 6 mai, Judecătoriei Bistrița care a dispus
măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Biroului de Investiții Criminale Bistrița, în cadrul dosarului penal întocmit“, a transmis IPJ BN.