Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud vă invită, joi, 4 mai 2023, ora 13, la un eveniment expoziţional care se va contura în jurul documentelor personale ale artistului Norbert Thomae.
Muzeul deține în patrimoniu opere impresionante – pictură pe pânză şi carton, care pot fi admirate în expoziţia permanentă a Casei Argintarului.
„La Muzeul Bistriţa vă invităm să-l descoperiţi prin cuvinte scrise, pe pagini de caiet, în care îşi expune viaţa şi frământările aristice – „Jurnalul unui pictor – Norbert Thomae”.
Documentele prezentate în cadrul expoziţiei fac parte din Colecţia de documente personale „Norbert Thomae” donaţia familiei.
Norbert Thomae s-a născut la Bistriţa în 15 mai 1887. După încheierea studiilor la Academia de Arte din Budapesta are stadii de pregătire la Academia de Artă din Viena şi Munchen, inclusiv la Academia Julian de la Paris. Apoi în anul 1908 se încrie la Institutul Pedagogic de Desen din Budapesta. Nu are susţinere financiară şi nu poate să-şi urmeze visul unei specializări în Germania, astfel revine în Transilvania.
„Culorile mă captivează – relatează artistul – câteodată mă pot stimula zgomotele din grădina mea, nuanţele dintr-un buchet de flori sau sunetele ce se sting în culori ale glasurilor fiicelor mele care cântă în aer liber… sau primăvara norii aducători de ploaie în valea largă bistriţeană”
https://youtu.be/P-O47rG2cCA (material realizat de muzeograf, Alina Ilia Sabo, iulie 2021).
În cadrul vernisajului vor fi prezenţi elevii de la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” cu piese din lut inspirate din obiectele prezente în expoziţie însoțiți și coordonaţi de prof. Ştefania Borodi.
Vă aşteptăm cu drag!“, a transmis managerul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud.