Scandaluri și beții în minivacanța de 1 Mai. Jandarmii au aplicat amenzi de peste 8000 de lei
Consumul de alcool în spațiul public neamenajat, provocarea unor scandaluri sau cerșetoria – acestea sunt doar câteva dintre neregulile constatate de către jandarmii bistrițeni pe perioada minivacanței de 1 mai.
În perioada de referință jandarmii au fost prezenți în zonele de agrement și pe traseele turistice adiacente, unde au acționat pentru informarea și îndrumarea turiștilor cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 54 din 19 martie 2012, privind desfășurarea activităţilor de picnic. Pentru a preveni și elimina impactul negativ asupra mediului, au fost efectuate verificări privind activităţile de picnic desfãşurate pe domeniul public ori privat al statului şi/sau al unităţilor administrativ-teritoriale. În general, cetățenii au respectat legislația în vigoare, dar au existat și situații în care cei prezenți în natură au fost informați cu privire la respectarea și protejarea mediului înconjurător.
În perioada 28 aprilie-2 mai a.c., jandarmii au aplicat pe raza județului sancțiuni în valoare totală de 8.900 de lei. Principalele abateri constatate în teren au fost: cerșetoria, consumul de băuturi alcoolice în spațiul public neamenajat, tulburarea ordinii publice, adresarea de cuvinte și expresii jignitoare, nesupravegherea animalelor și refuzul părăsirii localului public la solicitarea angajaților.