Sute de testări cu aparatele drugtest și etilotest au fost făcute în minivacanța de 1 Mai, în Bistrița-Năsăud, unde polițiștii au tras pe dreapta peste 400 de autovehicule și au legitimat peste 450 de persoane. Sancțiunile aplicate au ajuns, în total, la peste 103 000 de lei. Șoferii au avut probleme cu alcoolul, drogurile și lipsa permisului de conducere.

 

Conform unui comunicat al IPJ BN, în perioada 28 aprilie – 1 mai a.c., polițiștii au continuat acțiunile pe raza întregului județ pentru asigurarea fluenței traficului rutier cât și cu scopul depistării șoferilor care prin nerespectarea regulilor și normelor de circulație pot pune în pericol siguranța celorlalți.

O atenție deosebită a fost acordată depistării celor care conduc sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive cât și a șoferilor care nu respectă limita legală de viteză.

În cadrul acțiunilor punctuale desfășurate, au fost efectuate verificări în trafic, fiind oprite pentru control aproape 400 de autovehicule și legitimate peste 450 de persoane. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate aproape 400 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de peste 103.000 de lei iar ca măsură complementară a fost dispusă reținerea a 21 de permise de conducere și 17 certificate de înmatriculare.

Totodată, pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool și stupefiante, în trafic au fost efectuate peste 240 de testări cu aparatele etilotest și drugtest.

Pe raza județului, polițiștii au efectuat verificări și în incinta unor localuri publice.

În urma controalelor efectuate în trafic cât și în urma intervenției la evenimentele rutiere semnalate prin SNUAU 112:

La data de 28 aprilie a.c., polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița au depistat în flagrant delict un șofer de 24 de ani, din Bistrița. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și testarea cu aparatul drugtest a indicat un rezultat pozitiv în cazul substanței amfetamină.

La aceeași dată, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au depistat în flagrant delict, în Nepos, un bărbat de 64 de ani, din localitate, care conducea un autoturism fără a deține permis de conducere.

În data de 28 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz Băi au depistat în flagrant delict în trafic, în Sângeorz Băi, un șofer de 41 de ani, din localitate. Testarea cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 29 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au depistat în flagrant delict în Chiochiș, pe Drumul Județean 172A, un bărbat de 37 ani, din localitate, care conducea un autoturism fără a deține permis de conducere. Totodată, testarea cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 30 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz Băi au oprit pentru control pe Drumul Comunal 2B, în Cormaia, un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din Feldru. În urma verificărilor a reieșit faptul că acesta avea dreptul de a conduce vehicule suspendat.

SPUNE-TI PAREREA