Un accident rutier a avut loc în această după-amiază în localitatea Unirea din municipiul Bistrița. În urma coliziunii între două autoturisme, două persoane au fost rănite. Persoanele au fost găsite de către echipajele de intervenție conștiente, cooperante, neîncarcerate. O femeie a necesitat transportul la spital.

Echipajul de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud a preluat de la locul accidentului o femeie in vârstă de aproximativ 61 de ani (n.r. 68 de ani), conștientă și cooperantă. Prezenta un traumatism cranian. A fost evacuata la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare“, a transmis ISU BN.

Astăzi, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au intervenit la un accident de circulație produs pe Drumul Național 17, în Unirea.
Din primele date, un autoturism condus de o femeie de 68 de ani, din Livezile, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din Bistrița.
În urma accidentului femeia a fost rănită necesitând ulterior transportul la spital.
Cei doi conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal“, a informat poliția din Bistrița-Năsăud.

 

SPUNE-TI PAREREA