Cetatea Ciceului din Ciceu-Corabia, Bistrița-Năsăud, a fost inclusă în lista celor 30 de cetăți ce fac parte din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență PNRR.
„O veste bună primită în Săptămâna Mare, Cetatea Cieului de la Ciceu-Corabia, a fost inclusă recent în lista celor 30 de cetăți ce fac parte din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență PNRR, în cadrul celor 12 rute turistice/culturale, la ruta – Ruta Cetăților. Acesta a îndeplinit criteriile de fiinanțare cu suma de 30.000 euro într-un proiect cu titlul „Digitalizarea valorilor aferente, marcarea și semnalizarea în cadrul rutei cetăților a Cetății Ciceului”. Unul dintre siturile arheologice cercetate intens după anii 90 de către echipe diferite de specialiști ai Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, sprijiniți mereu de către principalul beneficiar, Primăria Ciceu-Mihăiești, revine astfel în prim plan. Ținutul Ciceului cu o bogăție aparte în vestigii istorice și arheologice are șansa acum de a fi promovat la nivel național fiind doar unul din proiectele de promovare a zonei ce urmează a fi implementate“, au transmis reprezentanții Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud.
Cei mai mulți cunosc povestea Cetății Ciceului ca fiind legată de perioada medievală și numele domnitorilor Ștefan cel Mare și Petru Rareș. Dar, pe lângă cetate, aici a existat o așezare dacică, un centru meșteșugăresc important și arheologii sunt de părere că zona nu a fost suficient de mult explorată și valorificată din acest punct de vedere.
Cetatea Ciceului este localizată la punctul de întâlnire al teritoriului localităților Ciceu-Corabia, Ciceu-Giurgești și Dumbrăveni. În evul mediu a făcut parte din comitatul Belső-Szolnok. Cetatea a fost ridicată la sfârșitul secolului al XIII-lea într-un punct strategic, pe o colină vulcanică de 683 m altitudine, de unde și numele de Ciceu. Dieta Transilvaniei a dispus demantelarea cetății la 1544, iar amplasamentul a devenit ulterior carieră de pietre de moară.
În partea de sud a cetății se mai păstrează două mostre de zid, iar la nord-est se disting urme ale șanțului de apărare, cu o deschidere de 3-5 m, precum și a valului de pământ ridicat în fața acestuia. Un zid pornea probabil din partea de nord-est a cetății, până în partea de nord-vest, unde se înfigea în dealul Măgura. Acesta din urmă este legat de dealul cetății printr-o șa îngustă și contribuia la apărarea edificiului dinspre vest. Grosimea probabilă a curtinelor era între 1,3-4 m. În ansamblu, construcția punea excelent în valoare un sistem de apărare natural, fiind foarte dificil de cucerit. Cetatea Ciceului a fost stăpânită de voievozii Moldovei, Ștefan cel Mare, Bogdan cel Orb și Petru Rareș.
Cu alte cuvinte, stăpânirea cetății și a domeniilor se perpetuează de la Ștefan cel Mare la fiii săi până la Petru Rareș. În 1538, Ciceul își îndeplinește pentru prima dată rolul de refugiu. Trădat de boieri, cu Moldova ocupată de Soliman Magnificul, Petru se adăpostește cu familia la Ciceu. Urmează cunoscutele eforturi diplomatice pe lângă Poartă pentru redobândirea tronului și în 1541 familia domnească părăsește Ciceul. Pentru cetate sfârșitul era aproape. Devenită un risc pentru Ardeal în condițiile reorientării politicii moldovene, aceasta este demantelată din ordinul lui Gheorghe Martinuzzi în 1544. Petru Rareș reușește ulterior să reintre în stăpânirea domeniului, iar unii dintre succesori săi la tron îl revendică fără succes. Alexandru Lăpușneanu este ultimul domn moldovean care mai reușește să stăpânească, în parte prin forța armelor, posesiunile ardelene.
Citește și:
