Un bărbat de 46 de ani din Bistrița-Năsăud și-a dat ultima suflare, în brațele medicilor, după ce a fost înjunghiat de către un consătean. Crima a avut loc chiar în Săptămâna Mare, cu câteva zile înainte de Paște, la Bistrița Bârgăului.
Bărbatul înjunghiat a ajus la spital marți seara, în jurul orei 22.00. Din păcate, el nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.
„La Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost adus aseară (11 aprilie), la ora 22.03, un bărbat în vârstă de 46 de ani din localitatea Bistrița Bârgăului, în stare gravă, în stop cardio-respirator, prezentând plagă prin penetrare în zona hemitoracelui stâng, afirmativ agresiune fizică.
În ciuda eforturilor depuse de medici, pacientul nu a răspuns la manevrele de resuscitare, fiind declarat decesul la ora 22.20“, se arată într-o informare transmisă de către purtătoruld e cuvânt al SJUB, Camelia Strungari.
Bănuit de comiterea faptei este un bărbat din aceeași localitate, în vârstă de 50 de ani. Acesta a fost arestat de poliție.
„Seara trecută, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au fost sesizați despre producerea unei agresiuni fizice asupra unui bărbat, de 46 de ani, din Bistrița Bârgăului, bănuit de comiterea faptei fiind un bărbat, de 50 de ani, din aceeași localitate.
În urma probatoriului administrat, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud a luat măsura reținerii pentru 24 de ore a bărbatului bănuit de comiterea infracțiunii de omor.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentat, în cursul zilei de astăzi, Tribunalului Bistrița-Năsăud, cu propunere de arestare preventivă.
În urma delegării Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, cercetările sunt efectuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de omor“, a transmis IPJ BN.