Un tânăr de 18 ani a trecut pe lângă moarte după ce a intrat cu mașina în gardul unui imobil. Accidentul a avut loc în localitatea Poiana Ilvei, unde au intervenit pompierii militari de la Stația de Pompieri Sângeorz-Băi

Băiatul a fost extras și predat pentru evaluarea medicală echipajului medical de la fața locului. El prezenta un traumatism cranian minor.

„Astăzi, 8 aprilie, polițiștii din Sângeorz-Băi au intervenit la un accident rutier, produs pe Drumul Județean 172D, în Poiana Ilvei.

Din primele date, un tânăr de 18 ani, din Poiana Ilvei, în timp ce conducea un autoturism, ajuns într-o intersecție, în pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.

Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto care a fost transportat la spital. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din Sângeorz-Băi, urmând a fi stabilite împrejurările exacte în care s-a produs accidentul“, a transmis IPJ BN.

SPUNE-TI PAREREA