V-ați gândit vreodată cum și unde sunt produse componente ale obiectelor de care ne folosim zi de zi, cum ar fi butoanele de reglare a volumului, maneta unui aparat de cafea sau semnalizatorul de la mașină? Ei bine, anul acesta se împlinesc 20 de ani de când o societate din Năsăud livrează clienților componente tehnice fabricate din mase plastice, oferind, totodată, și oportunități în carieră celor aflați în căutarea unui loc de muncă.
Compania STEWO Plastic Prod SRL este prezentă în cadrul evenimentului „Târgul de viitor“ organizat de POV21 și puteți afla mai multe despre povestea ei. Micul stand al companiei vine și cu o mini-expoziție a câtorva componente pe care le produce, parte a unor obiecte obișnuite pe care le utilizăm frecvent, dar poate nu ne-am pus niciodată întrebări cu privire la modul lor de producție sau asamblare.
Iulia Varvari este tânăr asistent manager în cadrul companiei și spune că la STEWO a găsit o oportunitate în carieră în momentul în care și-a terminat studiile.
„Este o companie foarte atractivă pentru tineri. Pot da exemplul meu, proaspăt absolventă a facultății de business. Îmi căutam un loc de muncă și m-am izbit, ca orice proaspăt absolvent, de expereința aceea care se cere la orice loc de muncă. Asta e cerința tututor angajatorilor: experiență, experiență… Mi-am depus CV-uri în stânga și-n dreapta și am fost chemată la un interviu de către doamna director a societății STEWO Plastic Prod SRL din Năsăud, care mi-a oferit o șansă de angajare și nu numai: o rampă de lansare pe plan profesional. Alături de dumneaei am reușit să fac și un curs de perfecționare în domeniul în care lucrez eu “, povestește Iulia.
Iulia ne spune mai multe despre componentele care se produc în fabrica de la Năsăud.
„Noi suntem de 20 de ani pe piață, producători de componente tehnice din plastic și avem 3 departamente de bază în ceea ce privește partea de producție: departamentul de injecție, unde se produc efectiv aceste componente din plastic, departamentul de imprimerie, unde piesele care necesită imprimare, cum ar fi cele din industria auto, se imprimă, și departamentul montare, unde se asamblează componentele de plastic“, explică Iulia.
Scurt istoric al companiei
Firma Stewo Kunststoffverarbeitung GmbH & Co. KG, Helmbrechts, fondată în anul 1967 de Wolfgang Stelzer, este condusă începând din 1999, în a doua generaţie, de Michael Stelzer. De la ştafeta de generaţie, fabrica-mamă s-a dezvoltat de la 36 de angajaţi şi 16 maşini de format prin injecţie la aproximativ 100 de angajaţi şi 45 de maşini de format prin injecţie. În plus, societatea-fiică înfiinţată în 2003 la Năsăud, în România, înregistrează o creştere continuă, culminând la finele anului 2011 şi începutul anului 2012 cu punerea în funcţiune a unui nou centru de producţie cu capacităţi de câteva ori mai mari. Dacă în anul 2008 fabrica avea 50 de angajaţi, la începutul anului 2012 numărul angajaţilor este de aproximativ 180. Cu 28 de maşini de format prin injecţie, Stewo produce în România piese de înaltă calitate din material plastic pentru industria automobilelor şi industria electronică (www.stewo.de).
Oportunități oferite angajaților
Angajaților STEWO li se oferă o gamă largă de oportunități pentru a-și pune la dispoziție abilitățile și ideile și pentru a se dezvolta, inclusiv bonus pentru idei și realizări speciale.
Lista de beneficii:
Salariu competitiv
Vouchere
Tichete de masă
Transport
Bonus pentru idei și realizări speciale
Îmbrăcăminte de firmă
Concediu special
Program de lucru individual
Calificare și perfecționare profesională
De asemenea, STEWO acordă o mare importanță formării și perfecționării profesionale.
„Pentru noi este important nu numai să transmitem cunoștințe tehnice, ci și să promovăm competența socială și dezvoltarea personală a angajaților noștri. Din acest motiv, STEWO oferă tuturor angajaților diverse programe de formare continuă și personală. Totodată, dispunem de o tradiție îndelungată în ceea ce privește pregătirea tinerilor pentru a deveni specialiști calificați. În fiecare an, oferim stagii de ucenicie și de practică pentru tinerii dedicați, cu dorință de cunoaștere și interes pentru procesele tehnice“, spun reprezentanții companiei conform site-ului oficial.
Echilibru între viața profesională și cea privată
Compania STEWO își asumă, de asemenea, responsabilitatea pentru echilibrul dintrea viața privată și profesională a angajaților.
„Motivația angajaților nu este doar o chestiune de formă în cadrul companiei noastre, ci se manifestă în numeroase domenii. Prin urmare, STEWO își asumă, de asemenea, responsabilitatea de a contribui în mod decisiv la calitatea vieții angajaților săi. Ne sprijinim angajații în echilibrarea vieții personale cu cea profesională.
Dacă ești o persoană dedicată activității tale și îți dorești un loc de muncă stabil, cu un salariu competitiv, te așteptăm în echipa noastră!“, mai precizează compania.