Sute de elevi și absolvenți au participat miercuri, 5 aprilie, la deschiderea celei de-a doua ediții a evenimentului „Târgul de viitor“, organizat de POV21. De asemenea, au fost prezente oficialități locale care au apreciat oportunitățile pe care le oferă acest târg de cariere, orientat spre dinamica și gusturile tinerilor secolului 21.
Evenimentul se adresează, cu precădre, elevilor de liceu din clasele terminale ale învățământului teoretic și profesional, dar și companiilor din județul Bistrița-Năsăud care doresc să recruteze tineri.
Grație unui parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, la participă elevi din toate liceele și școlile profesionale din județ.
„Târgul de viitor“ continuă joi, 6 aprilie, în intervalul 10:00 – 16:00.
Tinerii pot participa la workshopuri destinate dezvoltării lor, susținute de: Facultatea de Educație Fizică și Sport UBB Bistrița, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Emilia Guia (psiholog), Facultatea de Psihologie si Științe ale Educației UAIC Iași, Facultatea de Administrație Publică UBB Bistrița, Universitatea de Vest Timișoara, echipele de robotică ale județului Bistrița-Năsăud, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu din Sibiu, după următorul program.
Sponsorul principal al evenimentului este Stewo Năsăud. Inițiativei i s-au alăturat și alte firme, precum Leoni, TeraPlast, SepiaPrint, Iproeb, RCB Electro și magazinul de papetărie și birotică Tudor.
„Susținem educația continuă prin colaborarea dintre instituții, companii locale și ONG-uri. Deschidem orizonturile tinerilor și-i invităm să cunoască atât oportunitățile pe care le oferă învățământul superior, cât și numeroasele oportunități de angajare sau de viitoare cariere“, au transmis organizatorii.
Ma bucur sa vad ca sunt sustinute evenimente de genul pentru tineret. Ar trebui sa se intample acest lucru din ce in ce mai des pentru orice fel de institutie scolara deoarece dezvoltarea mintiilor tinere este foarte importanta.