O familie din Bistrița-Năsăud, stabilită în Italia, trece prin clipe greu de imaginat. Părinții sunt devastați după ce fiica lor care urma să împlinească în curând 20 de ani a murit, săptămâna trecută, într-un accident petrecut în provincia Torino.

Cristina ar fi împlinit 20 de ani în luna mai, dar viața ei s-a sfârșit mult prea devreme și prea dureros pentru cei care o iubeau. Ea a murit săptămâna trecută într-un accident rutier petrecut pe un drum din Carignano, în Torino. Ceea ce a început ca o ieșire veselă cu fetele, în oraș, s-a transformat într-o tragedie.

În noaptea de duminică spre luni, 14 martie, Cristina se afla într-un Peugeot 208 condus de o prietenă. La un moment dat, mașina a ieșit de pe șosea și s-a ciocnit cu stâlpii liniei de telefonie. Fata a ajuns în stare critică la spital, unde a murit după două zile agonie.

Conform observatornew.ro, ea și cele două prietene cu care se afla în mașină se deplasau într-un Peugeot 208 pe drumul provincial 663 care duce spre zona Cuneo. Din motive încă neelucidate, autoturismul a ieșit de pe șosea și s-a ciocnit cu stâlpii liniei telefonice. În urma impactului, mașina s-a făcut zob. Pompierii care au intervenit la fața locului le-au scos pe cele trei fete dintre fiare, acordându-le primul ajutor. Cristina a fost cel mai grav rănită. Potrivit portalului Leggo, tânăra de 19 ani se afla pe bancheta din spate în momentul producerii accidentului. Ea a fost transportată de urgență la spitalul Cto din Torino, unde a fost internată cu prognostic rezervat. Din păcate, din cauza rănilor grave, românca s-a stins două zile mai târziu.

Celelalte două fete au fost transportate la Santa Croce di Moncalieri, viața lor nefiind pusă în pericol. Acum, șoferița riscă să răspundă pentru acuzația de ucidere rutieră, ancheta poliției asupra incidentului fiind în plină desfășurare.

Cristina și familia ei, originară din Bistrița-Năsăud, erau stabiliți în Lombriasco, o localiatte din provincia Torino. Mama ei, Ioana Cioncă, este din Bistrița-Bârgăului, și pe pagina ei de socializare a primit numeroase mesaje de compasiune și condoleanțe pentru prierderea suferită.Tânăra a lăsat în urmă părinții îndurerați, o soră și un frate, dar și alte rude care o plâng.

Rămas bun Cri, o sa fi mereu floarea mătușii cea mai frumoasă dintre toate florile și steua cea mai strălucitoare dintre toate stelele“, este mesajul postat de mătușa tinerei, alături de o fotografie de la ceremonia funerară.

SPUNE-TI PAREREA