O comunitate mică din Bistrița-Năsăud se străduiește să realizeze lucruri mari. Nu neapărat mărețe în aparență , ci importante pentru educația și formarea tinerilor din localitate. Este vorba de satul Arcalia, unde Biblioteca Arhimede organizează periodic ateliere, discuții și evenimente menite să educe copiii și tinerii din comunitate, prin grija preotului Ovidiu Toma, a soției lui, Oana Toma, dar și prin grija mai multor voluntari care s-au alăturat acestui demers.

Duminică, 26 februarie, un târg organizat la Biblioteca Arhimede va pune în valoare creațiile de Mărțișor copiilor din Arcalia.

Duminică, 26 februarie, de la ora 16, vă invităm să participați la a doua ediție a Târgului de Mărțișor de la Arcalia.
La Biblioteca Arhimede vor fi momente artistice, muzică de bună calitate, oameni frumoși, interacțiuni și socializare, plăcinte de Arcalia, prăjituri, ceai cald, cafea aromată. Și, bineînțeles, MĂRȚIȘOARE realizate manual de copiii și voluntarii bibliotecii.

Vă așteptăm să vă bucurăm și să ne bucurați! “, au transmis organizatorii.

SPUNE-TI PAREREA