Târgul de Mărțișor intitulat „Tradiție și simbol“, ediția cu numărul VIII, va fi organizat la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud în perioada 27 februarie – 1 martie. În scrieri pentru cei care vor să participe la târg se mai pot face până în data de 23 februarie.

„Tradiția Mărțișorului are o vechime considerabilă, de aceea și noi ne stăduim să o păstrăm cu sfințenie. În ultimii ani, s-a pus accent tot mai mult pe tehnica de manufacturare și originalitate, așadar vizitatorii noștri au ocazia să achiziționeze de la noi o gamă variată de mărțișoare confecționate manual și sub formă de accesorii decorative, de meșteri populari, dar și de elevi talentați de la școlile din județ pe care să le dăruiască celor dragi.
Stimați participanți, vă aducem la cunoștintă faptul că numărul de locuri este limitat, de aceea vă invităm să ne comunicați telefonic sau la adresa de e-mail complexmuzealbn@yahoo.com disponibilitatea dumneavoastră pentru ocuparea unui loc în cadrul târgului“, au transmis reprezentanții muzeului.

Evenimentul se va desfășura în curtea din față a Muzeului Bistrița, din strada General Grigore Bălan, nr. 19 după următorul program:
– în zilele de 27 și 28 februarie: între orele 09.00-17.00
– în 1 Martie: între orele 09.00-17.00
Persoană de contact: Sofia Adriana Stancu, muzeograf (sofiaadriana11@yahoo.com)

De asemenea, în data de 24 februarie va avea loc un atelier de creație în cadrul proiectului „Arta de la mic la Mare“. Atelierul care constă în confecționarea de mărțișoare din diferite materiale se desfășoară vineri, 24 februarie 2023 în parteneriat cu Palatul Copiilor, Cercetașii Bistrițeni și voluntari ai Asociației NOI – Școala în schimbare. Mărțișoarele confecționate de copiii talentați, implicați în proiect le puteți achiziționa în cadrul Târgului de Mărțișor organizat de noi în zilele de 27, 28 februarie și 1 martie 2023.

SPUNE-TI PAREREA