„ZERO lei de la stat pentru cei care POT să muncească, dar nu VOR“, este mesajul transmis de către deputatul PSD BN, Bogdan Ivan, la scurt timp după ce conducerea Parlamentului a decis majorarea sumei pe care deputații și senatorii o primesc lunar pentru a-și derula activitatea, de la 28.080 la peste 35.000 de lei.

Bogdan Ivan s-a referit la persoanele care solicită ajutor de la stat, dar nu vor să muncească, deși sunt apte pentru acest lucru.

Persoanele care sunt apte să muncească, dar refuză acest lucru, nu vor beneficia de ajutorul social, înlocuit cu venitul minim de incluziune!
Numai persoanele care cu adevărat nu pot munci vor fi ajutate și sprijinite în continuare.
Este un proiect de lege pe care l-am votat astăzi și cu care am venit în fața Dvs în campania din 2020. Cu sprijinul echipei #PSD, doar cei care au nevoie cu adevărat de ajutor, vor avea un venit minim de incluziune majorat, iar cei care refuza un loc de muncă de la AJOFM sau intenționat nu se califică la locul de muncă, nu vor mai primi niciun leu de la stat!“, a transmis Bogdan Ivan.

Deputatul a mai precizat că ar urma și majorări de venituri pentru cei care „merită“.

PSD vizează și majorarea nivelurilor de venituri: ajutor de incluziune – de la 260 lei/adult echivalent la 275 lei/adult echivalent, ajutor pentru vârstnici – de la 300 lei/adult echivalent la 400 lei/adult echivalent, actuala alocație pentru familii cu copii – de la 600 lei/adult echivalent la 700 lei/adult echivalent și pentru venitul total al familiei – de la 400 lei la 500 de lei“, a mai spus Bogdan Ivan.

Reamintim că vineri, 10 februarie, decizia măririi mai multor resurse pentru activitatea parlamentarilor a fost votată în unanimitate de reprezentanții tuturor partidelor. Noile sume vor fi primite de aleși de la 1 martie 2023. Unul dintre argumente a fost acela că salariile angajaților de la cabinetele parlamentare au fost majorate după ce salariul minim brut a ajuns la 3.000 de lei. Pentru cabinetul parlamentar se primeau 28.000 de lei, din martie suma crește cu aproximativ 25%, la 35.000 de lei.

România, țara în care rămâi sărac și dacă muncești

România este ţara în care oamenii muncesc mai mult decât în alte state europene, dar tot nu scapă de sărăcie, înregistrând progrese mult prea mici, de numai trei procente într-o perioadă de 5 ani, după cum arată datele Eurostat.

Concret, dintre cele 27 de state UE, România are cea mai mare pondere a oamenilor care, deşi muncesc, sunt tot săraci, conform raportului Eurostat privind dezvoltarea sustenabilă.

Potrivit acestuia, în anul 2018, mai mult de 15% din românii cu vârste de cel puţin 18 ani şi care se duceau la muncă erau expuşi riscului de sărăcie, cu numai 3 procente mai puţin decât în urmă cu 5 ani, când rata riscului de sărăcie la persoanele care munceau era de 18%.

SPUNE-TI PAREREA