După vestita pârtie falimentară a fostului primar Ovidiu Crețu, un nou proiect dedicat zonei Cocoș din municipiul Bistrița stârnește controverse. Este vorba de sania de vară, o investiție estimată la aproximativ 30 de milioane de lei, adică aproape cât a costat și pârtia care zace nefolosită și mănâncă, în continuare, din banii publici.

Demararea investiției a început deja cu stângul și a adus, din nou, rușinea asupra Bistriței, după ce s-a descoperit că studiul de fezabilitate a fost făcut cu „copy-paste“ după un studiu al unui proiect similar în județul Sibiu. Acest lucru ridică problema privind amatorismul celor care au întocmit proiectul, dar și alte întrebări. A fost întocmit un studiu real, în teren, sau doar pe hârtie?

Studiul comandat, care a costat peste 28 000 de lei, precizează că amplasamentul se încadrează în vecinătăți cu risc crescut, apoi, câteva pagini mai târziu, se contrazice și spune că riscul geotehnic e moderat.

Studiul de Fezabilitate urmează să fie supus astăzi votului în Consiliul Local al municipiului Bistrița. Documentul care arepe 227 de pagini a fost făcut Resort Planning SRL, o firmă din județul Bihor. Nici reprezentanții firmei, nici experții din Primăria Bistrița nu verificat documentul înainte să fie prezentat pe ordinea de zi și nu au observat că studiul se referă la municipiul Sibiu și la Dealul Gușteriței.

Ulterior, după ce erorile au fost făcute publice, documentul a fost înlocuit cu varianta corectată, dar nu a fost retras de pe ordinea de zi așa cum era firesc.

Conform unui raport al administrației locale, proiectul face parte din Planul de Dezvoltare Regională Transilvania Nord pentru perioada 2014–2020, care prevede stimularea dezvoltării competitive şi durabile a turismului la nivel regional şi local prin valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, cu potenţial turistic şi crearea infrastructurii specifice de turism.

Proiectul supus analizei va întregi infrastructura existentă în cadrul Complexului Sportiv Polivalent Unirea, din municipiul Bistriţa, bază sportivă care constituie un pol de interes pentru dezvoltarea şi creşterea atractivităţii municipiului Bistriţa şi ca zonă turistică, prin deschiderea unor oportinităţi inedite de agrement şi petrecerea timpului liber.
Sursele de finanțare identificate pentru realizarea obiectivului de investiție, sunt: bugetul
de stat, bugetul local și alte fonduri legal constituite cu aceasta destinație, potrivit legii.
Obiectivul general al proiectului propus îl constituie extinderea infrastructurii pentru turismul de agrement la nivelul municipiului Bistriţa“, se arată în raport.

Instalația propusă va avea o lungime pe partea de urcare de 1150 m, respectiv de 2640 m pe traseul de coborâre.

Lungime instalație propusă = 3.790,00 m
Număr vehicule = 50,00 buc
Capacitate de transport = 250,00 pers.oră
Durata de executie a obiectivului de investitie exprimata in luni – 7 luni

Valoarea totală a obiectului de investiţii, exprimată în lei:

VALOARE

Lei exclusiv TVA

TVA

Lei

VALOARE

Lei inclusiv TVA

TOTAL GENERAL24.549.354,004.640.149,0029.189.502,00  
Din care C+M4.376.455,00   831.526,00  5.207.981,00

1 COMENTARIU

  1. Asta-i tata ! Liberalii i-au adus un cadou nesperat lui OTC chiar daca a trecut CRACIUNUL si bradul s-a desfintat, iata ca prin votul dat un proiect scump adanceste gaura neagra de pe COCOS.
    Avertizez din timp liberalii ca inca unul ca asta daca se mai repeta cu siguranta vor avea mari probleme la alegerile din 2024.
    Eu nu vreau, dar ii avertizez .
    Atentie cu MINERALIZAREA Pietei Centrale, atentie cu parcarile pe spatiile VERZI gen parcul Eminescu.

SPUNE-TI PAREREA