90 de locuri de parcare vor fi amenajate pe strada Ion Minulescu din Bistrița, promite primarul Ioan Turc.

În prezent, pe strada Ion Minulescu din Bistrița există o parcare pentru riverani cu o capacitate de 43 de locuri, un număr mult prea mic pentru a face față cererii actuale.
Proiectul pe care îl avem în vedere presupune amenajarea unei parcări etajate în regim demisol + parter, oferind un număr de 90 de locuri de parcare inclusiv pentru persoane cu dizabilități, stații de încărcare vehicule electrice, spații verzi și mobilier urban, totul într-un concept estetic și funcțional modern.
În Consiliul Tehnico-Economic al municipalității, studiul de fezabilitate a primit aviz favorabil, iar după ce va fi aprobat în ședința Consiliului Local, vom întocmi proiectul tehnic și vom trece la faza de execuție. Valoarea investiției este de 5,73 milioane de lei“, a anunțat primarul.

SPUNE-TI PAREREA