Mai multe nereguli au fost descoeprite la un centru rezidențial pentru persoane vârstnice din Bistrița-Năsăud în urma unui control al Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorului. Alimentele care urmau să ajungă în farfuria bătrânilor de aici era depozitate necorespunzător, având urme de mucegai. Locul pentu gătit și frigiderele aveau un aspect deplorabil, iar igiena lasă mult de dorit. Inspectorii OJPC au aplicat o amendă în valoare de 30 000 de lei. Controlul a fost efectuat la Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice „Sf Luca al Crimeei” din Budacu de Jos.

Abaterile înregistrate în timpul controlului au fost:

  • folosirea, pentru gătire, a unor materii prime prezentând modificări organoleptice, semne de alterare și pete de mucegai pe suprafață;
  • utilizarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită ;
  • folosirea unor produse alimentare fără elemente de identificare din care să rezulte data limită de consum/data durabilitătii minimale pentru a se putea stabili trasabilitatea acestora;
  • utilizarea unor agregate frigorifice neigienizate corespunzător, în bucătăria unității, cu depuneri masive de gheață, cu scurgeri de lichid pe chederele frigiderelor;
  • blocul alimentar având o starea generală necorespunzătoare pentru prestarea serviciilor de acest tip” a transmis comisarul șef, Stelian Dolha.

Pentru neregulile constatate, Protecția Consumatorului a aplicat două amenzi în valoare de 30.000 de lei și două avertismente. Apoi li s-a pus în vedere să remedieze urgent neregulile.

În urma recontrolului realizat pe 17 ianuarie 2023, comisarii CJPC Bistrița Năsăud au constatat îndeplinirea măsurilor complementare dispuse și datorită remedierii deficiențelor, blocul alimentar al unității a fost redeschis.
Aspectele invocate în cadrul acestui comunicat sunt ilustrate cu imagini realizate atât în timpul controlului inițial, cât și după remedierea neregulilor.
Grija noastră în ceea ce privește apărarea drepturilor și intereselor se îndreaptă asupra tuturor cetățenilor, indiferent de vârstă” a transmis Stelian Dolha, comisar șef adjunct CJPC Bistrița-Năsăud.

 

SPUNE-TI PAREREA