Un grav accident rutier a avut loc în această seară în comuna Telciu. Mai multe echipaje de descarcerare și prim ajutor au fost alocate la locul accidentului, unde un autocar și un autoturism au colizionat. Conform unui anunț al ISU BN, a fost activat „Planul roșu de intervenție“ pentru județul Bistrița Năsăud.
„Două echipaje de descarcerare, trei ambulanțe SMURD și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud intervin în localitatea Telciu, DN 17C, la un accident rutier produs între un autocar și un autorurism.
Din primele informații, persoanele din autoturism sunt încarcerate.
În autocar se aflau aproximativ 35 – 40 persoane care, din datele avute până în prezent, nu au nevoie de îngrijiri medicale.
Alocat suplimentar încă un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud“, a transmis ISU BN.
UPDATE1: Trei persoane au murit pe loc, în urma accidentului. Este vorba de o femeie de 20 de ani și doi bărbați de 21, respectiv 40 de ani. Un alt tânăr în vârstă de 20 de ani a fost extras de pompieri de pe bancheta din spate. În autocar se aflau 37 de persoane care se îndreptau spre Sighetu Marmației. Acestea nu au suferit răni care să necesite transportul la spital. Planul roșu de intervenție a fost dezactivat la 18.33.
Conform unei informări a ISU BN, echipajele de intervenție au găsit la locul solicitării patru victime încarcerate, dintre care trei erau de cod negru – prezentau leziuni incompatibile cu viața ( femeie, 20 de ani, barbat 21 de ani, barbat 40 ani).
„Echipajele de descarcerare au procedat, în prima fază, la extragerea pasagerului care se afla pe locul din dreapta spate, conștient și cooperant, cu multiple leziuni rezultate în urma impactului. Victima, un bărbat , în vârstă de aproximativ 20 de ani – a fost preluata de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, stabilizată și evacuată la UPU SMURD Bistrița pentru îngrijiri medicale.
Cele 37 de persoane din autocar au fost evaluate din punct de vedere medical. O persoană prezenta o plagă superficială , a primit asistenta medicală la locul accidentului și a refuzat transportul la spital. Toți pasagerii autocarului și-au continuat deplasarea spre localitatea Sighetu Marmației cu un alt autocar pus la dispoziție compania de transport.
Planul Roșu a fost dezactivat la ora 18.33, imediat după recunoașterea executată de primele echipaje sosite la locul accidentului care au putut gestiona situația fără resurse suplimentare.
Concomitent cu activarea Planului Roșu a fost activat și Planul Alb de Intervenție, valabil pentru personalul medical din cadrul Spitalului de Urgență Bistrița – UPU SMURD. (Aproximativ 30 de cadre medicale, medici si asistenti medicali au fost mobilizati de la domiciliu pentru sprijinirea resurselor alocate). Planul alb a fost dezactivat concomitent cu Planul Roșu, echipajele medicale de la fața locului reușind gestionarea situației“, a transmis ISU BN.
UPDATE2: Toate victimele erau din județul Suceava. La volanul mașinii se afa un tânăr de 21 de ani, care a pierdut controlul volanului și a intrat în autocarul condus de către un bărbat din Romuli. În urma impactului, mașina a ajuns în râul Sălăuța. Traficul în zonă a fost blocat timp de aproximativ două ore.
„Astăzi, 8 ianuarie, polițiștii din Bistrița-Năsăud intervin pe Drumul Național 17C, la intrarea în localitatea Telciu, unde a avut loc un accident rutier.
Din primele date, un autoturism condus de un tânăr, de 21 de ani, din județul Suceava, a intrat în coliziune cu un autocar care circula din sens opus și care era condus de un bărbat, de 48 de ani, din Romuli. Din impact, autorismul a fost proiectat în afara părții carosabile.
Din nefericire, accidentul s-a soldat cu decesul a trei persoane și rănirea unei persoane, toate din autoturism. Conducătorul auto, un pasager de 41 de ani și o pasageră de 20 de ani, din judetul Suceava, și-au pierdut viața. Un pasager în vârstă de 20 de ani a fost transportat la spital.
La fața locului acționează mai multe echipaje din cadrul Seviciului Rutier, Poliției orașului Năsăud și Secției 6 Poliție Rurală Năsăud.
Traficul în zonă a fost blocat pentru aproximativ 2 ore. În aceste momente, în zonă se circulă alternativ, pe un sens, iar polițiștii dirijează circulația.
Cercetările continuă pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor exacte în care a avut loc evenimentul“, a transmis IPJ BN îtr-o informare de presă.