Infecțiile respiratorii fac ravagii, în acest sezon, în rândul copiilor. Sute de copii au ajuns la Spitalul Județean de Urgență cu afecțiuni respiratorii, în luna decembrie a anului 2022, iar situația este continuare îngrijorătoare.
Peste 500 de copii s-au prezentat, în luna decembrie, la Unitatea de Primire Urgențe Pediatrie cu infecții respiratorii. De asemenea, din 301 pacienți internați la Pediatrie, în luna decembrie, 255 prezentau afecțiuni respiratorii. De interes este, de asemenea, faptul că majoritatea cazurilor de gripă au fost confirmate în rândul copiilor.
Medicii sunt îngrijorați că incidența acestor afecțiuni ar putea crește și mai mult după începerea școlii. Managerul Spitalului, Gabriel Lazany, a spus că va suplimenta locurile pentru copii în cadrul secție de Boli Infecțioase, pentru a evita o criză a locurilor la pediatrie.
„Problema cu care ne confruntăm acum este cea cu virozele respiratorii și, în special, în cazul secției de peditarie. Toată presiunea a fost pe Spitalul Județean și chiar ne-am confruntat cu o lipsă de locuri în secția de pediatrie. În prezent avem 70 de locuri în secția de Pediatrie. Am discutat cu Direcția de Sănătate Publicp, am discutat cu compartimentul de igienă din cadrul spitalului, am discutat cu șefa seției de Boli Infecțioase și am stabilit ca o parte din pacienți să fie preluați în secția de Boli Infecțioase. În secția de pediatrie am avut, în luna decembrie, 301 pacienți internați, din care 225 cu afecțiuni respiratorii. În luna ianurie până în prezent, 41 de pacienți internați, din care 29 cu afecțiuni respitratorii. În secția de Boli Infecțioase am avut, în decembrie, 178 de pacienți internați, din care 97 cu afecțiuni respiratorii, în luna ianuarie, 39 de pacienți internați, din care 20 cu afecțiuni respiratorii. Luna decembrie este puțin mai dificilă și cu presiune mai mare pe spital. La cabinetele medicilor de familie sunt mulți în concedii, în perioada asta și toate s-au descărcat pe spital“, a spus managerul Gabriel Lazany.
Acesta a prezentat și o statistică a cazurilor de gripă confirmate în 2022. Astfel, 8 cazuri s-au înregistrat la grupa de vârstă 2-4 ani, 21 de cazuri la grupa de vârstă 5-14 ani, 4 cazuri la grupa de vârstă 15-49 de ani și două cazuri la persoane între 56-64 de ani. După cum se poate observa, gripa îi afectează în cea mai mare măsură pe copii.
De asemenea, la spital s-au confirmat și cinci cazuri de Covid cu o mare pondere în cazul pacienților pediatrici. O presiune și mare mare pe sistemul medical este așteptată în perioada următoare, după ce copii vor reintra în coelctiv după vacanța de iarnă.
„Să vedem ce va fi și cu virozele astea după ce începe școala. După ce va începe școala probabil că va fi o presiune mai mare și de aceea vreau să fim pregătiți, secția de Boli Infecțioase să vină ca suport pentru cazurile de pediatrie. Pe pacienții adulți îi transferăm în Pneuomologie și atunci secția de Boli Infecțioase va fi suport 100% pentru pedatrie“, a mai spus Lazany.
Numărul copiilor i-a copleșit pe medicii din spital, mai ales la UPU. În luna decembrie, la secția UPU Pediatrie au fost consultați 555 de copii cu infecții virale.
dr. Tiberiu Tudor, șeful UPU SMURD, recomandă părinților, pe cât posibil, să se adreseze, în primul rând, medicilor de familie pentru a evita aglomerația la UPU.
„E încărcare mare pe serviciul de urgență. De exemplu, la Pediatrie avem un singur medic de gardă pe tură. Avem o medie de 10-15 copii odată și atunci apar diferite nemulțumiri. Evident, nu are cum să facă față un singur medic cu două paturi de consultații”, a spus dr. Tiberiu Tudor.
Oare de ce vreți digitalizarea SJBistrița,d-le care conduci grupul?
Eu cred că sunteți o troacă de persoane adulte,care slujiți Satanei!!!
Vin copiii să vă bage mințile în cap…