Vremea schimbă foaia, începând de joi, în Bistrița-Năsăud. O avertizare meteo cod galben este în vigoare în intervalul 5 – 6 ianuarie, în zona de Nord- Est a județului, unde, la altitudine, se vor semnala intensificări ale vântului și viscol.
Conform Administrației Naționale de Meteorologie, la munte vântul va avea intensificări, cu viteze de 70…90 km/h, iar în zona înaltă (la peste 1700 m), rafalele vor depăși 100…120 km/h și temporar va ninge viscolit. Local în Transilvania, temporar vor fi intensificări, cu viteze în general de 55…70 km/h.Intensificări ale vântului, cu viteze în general de 45…55 km/h, se vor semnala local și în restul teritoriului.
În ceea ce privește teritoriul județului Bistrița-Năsăud, ninsoarea și viscolul afectează, în special, Pasul Tihuța și zonele aflate la altitudine, iar cine tranzitează aceste puncte trebuue să își echipeze mașina corespunzător. Conform prognozei MeteoBN, „zonele montane primesc o porție sănătoasă de iarnă“, iar în zonele zonele joase vor fi ploi.
„Între 1100 si 1500 m. alt, asteptăm precipitații amestecate, ploaie, lapoviță si doar trecător, ninsoare. Tot pe parcursul zilei vântul va continua sufle tare pe creste, unde viscolul continuă dar va avea intensificări si în zonele joase, unde rafalele pot atinge 60-65 km/h.
Termic, este clară etajarea altitudinală. Valori sub 0°C, la peste 1600 m. alt, dar pozitive peste zi sub această limită, în timp ce in zonele joase, temperaturile vor atinge 6/7°C în condiții de ploaie.
Una peste alta, vine un episod hibernal la munte, unde, sus vor fi condiții vitrege, cu viscol intens. Mai jos, ploi si vreme urâtă“, a prognozat MeteoBN.