Ultima zi din an este celebrată cu petreceri, dar și cu diverse ritualuri. Unele datini se mai păstrează cu precădere în mediul rural, în anumite zone ale țării, altele au fost date uitării. Oamenii se concentrează, în special, pe marea petrecere de Revelion, dar încă maid au crezare anumitor superstiții.
În unele sate din România se mai practică ritualul umblatului cu „capra“ sau cu „ursul“, acestea fiind unele dintre cele mai cunsocute obiceiuri. În Bistrița-Năsăud, „Mersul cu capra“ este numele dat unui dans tradițional românesc practicat de Anul Nou. Este executat de un flăcău mascat în chip de capră și îmbrăcat cu un cojoc pe dos. Capra și însoțitorii ei umblă din casă în casă, dansând la ușa fiecăruia în prag de Revelion.
Obiceiul umblatului cu Ursul este întâlnit doar în Moldova, de Anul Nou, şi este un personaj întruchipat de un flăcău care poartă pe cap şi umeri blana unui urs, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roşii. Masca este condusă de un „ursar“, fiind însoţită de muzicanţi şi urmată de un grup de personaje (chiar şi un copil care ia rolul „puiului de urs“). „Ursul“ mormăie şi imită paşii legănaţi şi sacadaţi ai animalului pe care îl reprezintă, în bătăile tobelor, izbind puternic pământul cu tălpile, ceea ce semnifică purificarea şi fertilizarea solului în noul an. Printre cele mai frumoase obiceiuri pe care romanii le au în noaptea de Anul Nou dar şi în prima zi a noului an, trebuie neapărat amintite Sorcova şi Pluguşorul.
În noaptea de Anul Nou, oamenii trebuie să facă mult zgomot, pentru a alunga toate spiritele rele. În ultima zi din an, dar şi în prima zi a Anului Nou, este bine să nu facem cheltuieli şi să nu aruncăm nimic din casă – nici măcar gunoiul, deoarece odată cu el, aruncăm afară din casă şi norocul. Totodată, oamenii nu trebuie să aibă nicio datorie când începe noul an. În caz contrar, ei vor rămâne datori întreg anul. Conform tradiţiei populare, la miezul nopţii dintre ani, uşa casei trebuie să fie deschisă, pentru a-i face loc anului vechi să iasă şi Anului Nou să intre. Bătrânii spun că la trecerea dintre ani este bine ca fiecare persoana să poarte o haină nouă şi ceva roşu, dar şi să aibă în buzunar nişte bani. O altă credinţă populară spune că în noaptea dintre ani este bine să se mănânce peşte, pentru a avea o trecere lină şi uşoară prin anul ce urmează, precum cea a peştelui prin apă. La miezul nopţii este important să ne punem o dorinţă şi să întâmpinăm anul ce vine cu speranţe mari, scrie Agerpres.