Ceață, temperaturi tot mai scăzute și aspect de toamnă târzie – așa se prezintă vremea la acest început de săptămână.

Nici o problemă majoră cu vremea, în continuare, în condițiile în care rămânem într-o vastă arie anticiclonală, care va asigura un aspect stabil.
Valorile termice, cel puțin cele nocturne, ne aduc aminte, însă, de toamna târzie pentru că acestea vor fi mai ales negative, exceptând zonele înalte de relief, unde, prin inversiune termică, acestea vor rămâne pe plus, cu temperaturi chiar ridicate pentru această perioadă. Astfel, în depresiuni, se pot înregistra minime spre -4/-5°C, în timp ce la altitudine, spre +4/5°C.
Ceața va domina, din nou, zonele joase, cu condiții ca aceasta să persiste pe tot parcursul zilei în vestul şi sudul județului, unde maximele termice vor fi modeste, de 4/5°C. In rest, in zonele deluroase mizăm pe maxime care sā depăşească uşor 10°C.
În concluzie, avem o vreme stabilă, tipică de toamnă, cu cețuri persistente în zonele joase şi cu inversiuni termice accentuate, condiții care rămân de interes si marți. De miercuri se întrevede o schimbare dar mai detaliez până atunci“, a transmis MeteoBN.

SPUNE-TI PAREREA