Lucrările de asfaltare sunt în toi în municipiul Bistrița. Conform unei informări a primarului Ioan Turc, se toarnă primul strat de asfalt pe strada Tărpiului, aceasta fiind o etapă importantă în modernizarea celei mai lungi străzi din municipiu.

Strada Tărpiului

Pe un tronson de drum uitat de toate administrațiile precedente se toarnă stratul de binder, etapă importantă a modernizării celei mai lungi străzi din municipiu.
În prealabil, aici au fost efectuate lucrări de introducere a canalizării menajere și pluviale, s-au amenajat trotuare și au fost realizate ziduri de sprijin, fiind pregătită și infrastructura pentru iluminat public, cu rețele îngropate inclusiv pentru cablurile de televiziune și Internet.
Executantul Îndemânarea Prodcom a reușit să devanseze cel mai optimist termen pentru noul carosabil, ce era prevăzut până la sfârșitul anului. Munca dă roade!“, a transmis Ioan Turc.

De asemenea, se toarnă stratul de uzură pe strada Dinu Lipatti, unde a fost tot drum de pământ.

Strada Dinu Lipatti

Ne apropiem de finalul unor intervenții substanțiale pe această stradă lungă de aproape un kilometru, fost drum de pământ, pe care circulația se desfășura în condiții precare.
Astfel, în termen de 4 luni, am realizat sistemul de colectare a apelor pluviale, am introdus o canalizație pentru fibra optică, am asigurat infrastructura pentru montarea stâlpilor de iluminat public, am amenajat și pavat trotuarele, și am asfaltat carosabilul pe o lungime de 900 de metri, cu o lățime de 6 metri.
Municipalitatea va continua modernizarea întregii zone“, a mai spus Ioan Turc.

SPUNE-TI PAREREA