Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a organizat astzi o conferință de presă dedicată unui raport pe care l-a prezentat la finalul a doi ani de mandat.
Acesta se laudă cu șantierele începute, transparență în relație cu cetățenii, digitalizare, investiții în educație, programe speciale pentru elevi, salubritate, măsuri sociale, infrastructură și mobilitate urbană, amenajarea de parcări, spații verzi, transport, evenimente culturale și multe altele.
Realizările sale se află și pe pagina sa de facebook.
„Recuperăm decalajul pe care-l avem faţă de oraşele care au avut constant parte de un ritm de dezvoltare normal. Nu doar că recuperăm, îi asigur pe toţi concitadinii noştri că Bistriţa va deveni, la finalizarea acestor proiecte, nu la calendele greceşti (discut despre un orizont de la 2 la 4 ani) unul dintre oraşele cu standard mare de viaţă din această ţară, cu mare nivel de civilizaţie. Le mulţumesc bistriţenilor pentru răbdare, încredere, pentru toate mesajele pe care le primesc în fiecare zi. Categoric, le mulţumesc şi colegilor mei din Primărie pentru suportul pe care mi-l dau„, a transmis Ioan Turc.
De asemenea, Ioan Turc a vorbit și despre viitoarele proiecte.
Este onest,dl.Turc!
Pt.asta îi urez succes
Să fie la timp acas’
Și mai jucăuș la concerte
👍