Serviciile de Stare civilă și Evidența Informatizată a Persoanei din municipiul Bistrița vor fi relocate. Astfel, sediul acestor servicii nu va mai fi în centrul orașului, ci va fi mutat în clădirea fostului LDP, pe strada Cuza Vodă nr. 17.
Primăria Bistrița a cumpărat sediul LDP SA și terenul aferent în urma unei licitații publice, la suma de 775 725 euro (fără TVA), sumă mai mică decât valoarea estimată a bunului, de circa 1 milion de euro. Terenul are o suprafață de 3564 m, iar clădirile administrative 480 mp. Tot aici se vor muta Poliția Locală și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență.
Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a motivat, într-o conferință de presă, necesitatea acestei investiții și a relocării serviciilor menționate.
Mutarea va debloca zona istorică a orașului
„Dorim ca serviciile pe care le oferim populației să fie de o calitate mult, mult, mult mai bună. În identificarea noii locații am ținut cont de nevoie de a facilita accesul spre viitorul amplasament tuturor celor care vor avea nevoie, și nu puțini, atât de Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei, cât și de serviciile Stării Civile, dar și de decongestionarea zonei istorice a orașului. Așa cum se știe, zona centrală a municipiului Bistrița este foare, foarte aglomerată. Chiar și în condițiile în care am identificat soluții pentru amenajarea de noi parcări, soluții care vor fi puse în operă în perioada imediat următoare, centrul orașului este și va fi în continuare destul de aglomerat“, a motivat Ioan Turc.
Cununiile civile vor avea loc, în continuare, la Palatul Culturii
22 de unități administrativ teritoriale sunt arondate la serviciile de stare civilă și evdența populației din municipiul Bistrița. Două dintre ele urmează să își creeze propriile servicii, dar mai rămân 20 de unități ai căror oameni vin la Bistrița. Aceștia vor avea acces mai ușor la noul sediu.
„Aici vom avea servicii de Stare Civilă și de Evidența Informatizată a Persoanei. Țin să precizez că sunt arondate la serviciul de stare civilă al municipiului Bistrița 22 de unități administrativ-teritoriale. Două dintre ele, Tiha Bârgăului și Prundu Bârgăului urmează să se autonomizeze în sensul în care serviciile vor fi realizate la dânșii acasă. Dar tot rămân 20 de unități administrativ teritoriale, îndeosebi din zona de jos a județului, care vor veni la Bistrița. Deci fluxul este unul foarte, foarte mare. În continuare, referindu-mă la serviciul de Stare Civilă, cununiile civile vor avea loc la Palatul Culturii în sezonul rece, în interiorul Palatului Culturii, și la filigoria din Parc în sezonul cald, în restul anului“, a mai precizat Ioan Turc.
Primarul a mai explicat că accesul în clădire va putea fi realizat de pe două străzi: atât de pe Cuza Vodă cât și de pe strada Zefirului.
„Pentru toți cei care vin în zona de nord a orașului sau pentru cei care vor veni din resutl județului, accesul se va putea realiza foarte, foarte ușor. Drumul Cetății este în proximitate. Mai mult decât atât, pentru beneficiarii de servicii aflați la sud de calea ferată, accesul este de asemenea facil, cu atât mai mult cu cât ne propunem să realizăm un pasaj subteran care să lege strada Tărpiului de strada Gării. Avem aici o suprafață generoasă de teren pe care o putem amenaja așa cum se cuvine, putem obține un număr suficient de parcări într-o perioadă în care problema parcărilor este foarte mare și putem oferi și facilități pentru cei care doresc să aștepte în aer liber“, a mai spus primarul.
Locația actuală, „absolut jenantă“
Primarul și-a mai exprimat părere despre actuala locație care adăpostește aceste servicii.
„În momentul de față, locația în care serviciul de Stare Civilă și Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei își desfășoară activitatea este, din punctul meu de vedere , absolut jenantă. Deci calitatea serviciilor nu poate fi oferită la standarde, atâta timp cât logistic, condițiile sunt extrem de precare. Vă mărturisesc să a fost unul dintre dezideratele pe care mi le-am propus de la începutul mandatului, acela de a muta serviciul de Stare Civilă și Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei într-o altă locație, în așa fel încât oamenii să poată beneficia de servicii de cea mai înaltă calitate. Suntem un oraș european, ne pretindem un oraș european, deci calitatea serviciilor publice trebuie să fie de nivel european“, a mai subliniat Ioan Turc.
Lucrăm cu materialul clientului. In campania electorală Ioan turc promitea reducerea numărului de de personal din cadrul primăriei Bistrita si dimensionarea corectă a aparatului primăriei, numeric și profesional, în vederea îndeplinirii obiectivelor instituției: ”Dacă pleacă cumva cel mai mare angajator, rămâne primăria cel mai mare angajator din oraș. Nu se poate. O instituție publică nu trebuie să fie altceva, cuib, pepinieră, incubator”. Acum după doi ani de mandat, primarul Ioan Turc ori face pe prostul ori chiar a uitat de promisiunile electorale. Dacă ar fi procedat la restructurarea organigramei asa cum a promis cu sigurantă primăria nu ar fi avut nevoie de alte spatii pentru functionarea tuturor tuturor structurilor din subordine.