Mulți români au ales să trăiască departe de țara lor tocmai pentru a evita un sistem care se dovedește, de multe ori, aberant și neplăcut. Dar chiar așa, aflându-te la mii de kilometri depărtare, statul român tot găsește o cale de a te „surprinde“.

Este și cazul unei bistrițence care s-a stabilit, de mulți ani, împreună cu familia, în Regatul Unit. În vara aceasta, a fost surprinsă să afle că, deși nu mai locuiește în Bistrița și nu mai folosește absolut nicio resursă din țara sa trebuie să plătească… apa de ploaie!

Bistrițeanca deține un spațiu comercial în Bistrița, care nu este folosit. Anul acesta, a încheiat un contract cu Aquabis și, după o vreme, i-a venit și factura: 170 de lei pentru apa de ploaie care s-a scurs de pe acoperișul clădirii.

Am un spatiu comercial gol în Bistrita și, până anul acesta când am făcut contract cu Aquabis, nu am avut de plătit apa de ploaie… acum mi-a venit pe lună 170 lei și spatiul e gol … Cică așa au zis ei ca a plouat pe acoperișul meu. Totul se bazeaza pe o prezumție meteo… ceea ce pentru mine e o incertitudine. Mi se pare o prostie cât casa… Mai bine anulez contractul daca tot nu îl folosesc“, a povestit ea.

Femeia nu a mai auzit până acum de un asemenea „serviciu“ pe care trebuie să îl plătească și, când a văzut factura, nu i-a venit să creadă.

Cum se calculează factura pentru apa de ploaie 

Plata „apei de ploaie“ se regăsește în factura Aquabis sub denumirea de „apă meteorică“ și reprezintă cantitatea de apă rezultată din precipitații care este preluată în sistemul public de canalizare.

Acest serviciu se plătește în conformitate cu prevederile din Legea 241/2006 -Legea serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare , cu Ordinul 88/2007 al preşedintelui A.N.R.S.C. şi a Regulamentului „AQUABIS” S.A. al Serviciului de Alimentare cu Apă şi de Canalizare, aprobat prin Hot. Nr18/30.09.2014 a Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Servicii de Alimentare cu Apă şi de Canalizare.

Stabilirea cantității de apă meteorică preluată de reţeaua de canalizare se determină, prin înmulţirea cantităţii specifice de apă meteorică (K), comunicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM)– Centrul Meteorologic Cluj, pentru luna anterioară emiterii facturii, cu suprafeţele totale ale incintelor construite şi neconstruite declarate de fiecare utilizator şi cu coeficienții de scurgere recomandați de SR1846-2/2007.

Formula de calcul este:

Qm = ( SC • 0.85 + SN • 0.05 ) • K

unde,

Qm- cantitatea de apă meteorică calculată și facturată (mc/lună);
0,85 – coeficient de scurgere pentru suprafeţele construite (SC);
0,05 – coeficient de scurgere prntru suprafeţele neconstruite (SN);
K – cantitatea specifică de apă meteorică comunicată de ANM.

Cantitatea de precipitații este estimată în funcție de înregistrările efectuate de către Stația Meteorologică Județeană Bistrița.

Tabelul de mai jos arată cât de mult a plouat în 2022, în lunile pentru care s-a făcut estimarea până la această dată:

 

Nr. crt.LunaCantitatea de precipitații (l / m2)
Anul 2022
1ianuarie65,0
2februarie14,3
3martie0,7
4aprilie102,3
5mai70,4
6iunie22,1
7iulie41,0
8august
9septembrie
10octombrie
11noiembrie
12decembrie

 

1 COMENTARIU

  1. Poi, mi se pare legal, ptr ca si sistemul de canalizare trebuie itretinut, exloatat in conditii nrmale si personalul care munceste la asa ceva platit, ca nu lucreaza nimeni gratis . Ce este in neregula in atare caz ? Toata lumea care este racordata la sistemele de canalizare… trebuie sa contribuie la intretinerea si exploatarea acestor sisteme . Nu-i place, n-are decat sa isi vanda ” afacerea ” ori proprietatea , dar cata vreme face parte din comunitate, trebuie sa se conformeze , altfel administratia este indreptatita la executare silita .

SPUNE-TI PAREREA