Vreme frumoasă, de toamnă, se anunță în următoarea perioadă în Bistrița-Năsăud. Începând de miercuri, temperaturile maxime vor tinde spre 20°C și șansele de ploaie vor fi slabe. Conform prognozei MeteoBN, vremea bună va dura o săptămână-două.
„Începând de miercuri, 05.10.2022, o vastă arie anticiclonală va migra peste teritoriul județului nostru, aducând condiții minunate pe meleagurile bistrițene. Vremea va deveni, astfel, frumoasă, cum nu mai speram să fie „veci”, după atâtea săptămâni plumburii!
Temperaturile maxime vor tinde spre 20°C, poate cu puțin noroc chiar, firav, peste, pe la podiş!
Diminețile însă, reci, cu cețuri locale în zonele joase şi pe văi, cu şanse chiar de brumă prin depresiuni, dar să nu uităm că ne îndreptăm spre mijloc de „brumărel”, aşa că nu ne miră aiasta’ treabă..
Stropi de ploaie, doar în primele zile, prin munți, apoi linişte şi pace!“, a transmis MeteoBN.