Trei persoane au fost reținute și s-a confiscat cherestea în valoare de peste 170.000, în urma unor descinderi la firme de exploatare a lemnului din Lunca Ilvei, șanț și Bistrița. De asemenea, polițiștii au dat zeci de sancțiuni pentru nereguli silvice.

Astăzi, 29 septembrie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică au pus în aplicare 6 mandate de percheziție, într-un dosar de fals informatic și falsificarea unei înregistrări tehnice. Activitățile au fost desfășurate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița.

Astfel, în luna august 2022, administratorul unui depozit de cherestea din Bistrița ar fi înregistrat un transport fictiv, pentru cantitatea de 41 de metri cubi de cherestea, către o altă societate care desfășoară activități similare, cu sediul în Lunca Ilvei. Transportul ar fi fost înregistrat ca efectuat de administratorul unei societăți comerciale de transport, din Șanț.

Perchezițiile au fost efectuate la locuințele unor persoane fizice și sediile a 3 societăți comerciale din localitățile Lunca Ilvei, Șanț și Bistrița, de către echipe mixte, formate din polițiști ai Serviciului de Ordine Publică, Investigarea Criminalității Economice, Criminalistic și luptători de la Acțiuni Speciale.

În urma controalelor efectuate astăzi, polițiștii au dispus confiscarea a 198 de metri cubi de cherestea, în valoare de 172.447 de lei. Totodată, au aplicat 34 de sancțiuni contravenționale la regimul silvic, toate pentru nerespectarea Legii 171/2010, în cuantum total de 33.000 de lei.

În urma perchezițiilor, au mai fost ridicate documente contabile cu valoare probatorie, 5 telefoane mobile și un laptop. Totodată, au fost puse în aplicare 3 mandate de aducere, administratorii celor trei societăți comerciale fiind conduși la sediul Poliției pentru audieri. Ulterior, față de aceștia, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică“, se arată într-un comunicat de presă al poliției.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Nae Renunta