Vreme schimbătoare astăzi, în Bstrița-Năsăud, dar fără precipitații care să ne îngrijoreze. Totuși, urmează o nouă rundă de ploi, în curând și se anunță cantități însemnate de apă.
„Vremea va fi în general schimbătoare, astăzi, în județ, cu perioade de înnorare si averse sporadice, cantitățile de apă înregistrate nefiind, pe timpul zilei, importante. Spre seară, însă, o nouă arie de ploi va cuprinde județul, ploi care la noapte vor deveni însemnate cantitativ.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 14 si 19°C iar cele minime de maine dimineată vor scădea spre 5°C in depresiuni si spre 8°C la podiş.
La Bistrița, vremea va fi schimbătoare şi aici, vântul va sufla moderat iar maxima zilei va atinge 18°C. Sunt condiții de ploaie temporară pe timpul zilei, apoi incepând din orele serii, cerul va deveni noros iar pe timpul nopții va ploua, temporar insemnat cantitativ si aici. Minima zilei de mâine va scădea spre 9°C.
Următoarele zile stau sub semnul ploilor, care vor fi, temporar, importante, astfel, se vor acumula, local, cantități de apă însemnate“, este prognoza de luni a MeteoBN.
La nivel național, prognoza arată că vremea va fi caldă în această săptămână, mai caldă chiar decât ar fi normal pentru această dată, având în vedere că maximele vor ajunge la 29-30 de grade Celsius.
Instabilitatea atmosferică va începe din vestul, nord-vestul țării și va cuprinde treptat toată jumătatea vestică, dar datorită unui val de aer cald care este deja în țara noastră, vom avea maxime de până la 28-29 de grade până spre sfârșitul acestei săptămâni.
Așadar, după cu spun meteorologii, încheiem luna septembrie și posibil să începem luna octombrie cu temperaturi de vară cel puțin în anumite zone ale țării.
Va ploua pe arii extinse în jumătatea vestică a țării, însă și în zilele următoare va ploua destul de mult în majoritatea regiunilor.Meteorologii prognozează acumulări de apă de până la 15-20 de litri pe metru pătrat în jumătatea vestică, iar aceste averse, pe alocuri, vor fi însoțite de descărcări electrice.