Noua Sală Polivalentă din Unirea, Bistrița, va găzdui primul eveniment după ce a parcurs toate procedurile legale în acest sens. Reamintim că sala a fost inaugurată în luna august când și urma să găzduiască meciul de retragere al Valentinei Elisei, dar și un turneu de handbal. Din păcate, evenimentele au fost mutate, pe ultima sută de metri, în vechea sală polivalentă, pentru că noua sală nu era încă predată, oficial, Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.
„Oficial! Noua Sală Polivalentă este recepționată și se deschide tuturor avenimentelor spotive și iubitorilor de sport!
O investiție ce va putea susține, clădi și crește următoarele generații de sportivi. O Sală Polivalentă în care toți sportivii se vor putea întrece în competiții acerbe, transformând județul nostru în Capitala Sportului!
Vestea bună este că acest proiect își arată utilitatea, aducând în județul nostru, Turneul Internațional „Trofeul Carpați“. Echipele naționale de handbal a României, Austriei, Spaniei și Serbiei vor juca-n Poarta Transilvaniei.
Revin cu detalii, foarte curând!“, a transmis Emil Radu Moldovan.
Pai,cam puțin moldovene
Capra crapă paru-n patru !
Dacă ne axăm pe un singur lucru,n-ajungem nicăiri
Așadar, fraților,sunteți înconjurați din toate părțile,nu vă condamnă nimenea.
Dar de ce nu vă dați voi deoparte,de tot și să ne lăsați VOI pe NOI, casă ne ocupăm de toți!!!
Tot respectul pentru domnul Ioan Turc, Primarul Municipiului Bistrița, reședință de județ.
SUCCES d-le Moldovan 🙂