Polițiștii Serviciului Rutier și cei ai compartimentelor rutiere Năsăud și Beclean au acționat, în acest weekend, pe raza de competență, pentru depistarea celor care conduc autoturisme după ce au consumat alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

Astfel, au fost efectuate 40 de testări cu aparatul etilotest și 10 cu aparatul drugtest, fiind constatate infracțiuni pentru care au fost întocmite mai multe dosare penale. Toți cei vizați riscă închisoarea de la unu la 5 ani sau amendă!

 

La data de 17 septembrie a.c., polițiștii rutieri din Năsăud au oprit pentru control un autoturism care circula prin Năsăud și la volanul căruia au identificat un tânăr, de 20 de ani, din oraș. Polițiștii l-au testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanței metamfetamină. A fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

La aceeași dată, Serviciul Rutier a depistat un bărbat, de 55 de ani, din Beclean, în timp ce conducea un autoturism, fiind oprit pentru verificări în Beclean, la intersecția Drumului Național 17 cu cel Județean 172A. Rezultatul în urma testării cu aparatul etilotest a fost 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate probe biologice.

Totodată, polițiștii Compartimentului Rutier Beclean au depistat pe Drumul Național 17, în Șintereag, un tânăr de 21 de ani, din Bistrița, care conducea un autoturism, deși ar fi consumat substanțe psihoactive. În cazul lui, rezultatul a fost pozitiv pentru substanța metamfetamină și a fost condus la spital pentru prelevarea probelor biologice.

În toate cazurile au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută la art. 336 din Codul Penal, conducerea unui autoturism sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cei vinovați riscă închisoarea de unu la 5 ani sau amendă.

De asemenea, în urma intervenției la un accident rutier produs aseară, 17 septembrie, în Parva, polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere cu alcoolemie și vătămare corporală din culpă.

Un autoturism condus de un tânăr, de 19 ani, din localitate s-a răsturnat, iar conducătorul auto și doi pasageri au fost răniți și transportați la spital. Rezultatul în urma testării cu aparatul etilotest a conducatorului auto a fost 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate probe biologice în vederea determinării alcoolemiei.

Polițiștii atrag atenția în privința consumului de alcool sau substanțe psihoactive și subliniază că acestea au consecințe extrem de grave!

SPUNE-TI PAREREA