Foto: Vlad Chirea/Libertatea

Nadia (43 de ani) a venit la Bistrița din Strîi, vestul Ucrainei, alungată de război. După aproximativ 6 luni de viață departe de casă, reporterii libertatea.ro au documentat modul în care ea și mai mulți ucraineni s-au adaptat în România.

Nadia lucrează la o mare companie din Bistrița, în cadrul departamentului de logistică, dar mai are și un job part time.

Băiatul ei, cu care a venit în România, este acum student în anul al doilea la o universitate din Ucraina unde urmează cursurile exclusiv online.

Nadia vorbeșt zilnic cu soțul ei rămas în Ucraina, schimbând vești despre țara lor.

Nu știu ce urmează. E foarte complicat, nu mi-am văzut familia, colegii, prietenii de foarte mult timp. Nu ne mai vedem fizic, dar internetul ne ajută. Ne trimite poze, păstrăm legătura telefonic. Asta este viața, trebuie să trăim aceste momente, iar viitorul îl știe doar Dumnezeu”, a spus Nadia pentru Libertatea.

SPUNE-TI PAREREA