Prima etapă a competiției Turul României a adus, în Bistrița-Năsăud, cele 21 de echipe din 15 țări care participă la concurs. Cicliștii au fost primiți cu entuziasm în unele zone din județ, unde oamenii s-au organizat în grupuri și chiar s-au îmbrăcat în straie populare pentru a-i întâmpina pe sportivi. „Diversitatea peisajelor românești, o multitudine de obiceiuri, tradiții și comunități, precum și frumusețea locurilor traversate vor fi promovate, în premieră pentru ciclismul românesc, în 50 de țări, prin intermediul unor rezumate zilnice transmise de Eurosport“, au transmis organizatorii evenimentului.

Startul s-a dat la Satu Mare și cicliștii au ajuns în Bistrița-Năsăud intrând prin Dealul Șpanului și traversând satele de pe Valea Țibleșului.

Prilej de promovare pentru comunele din Bistrița-Năsăud

Sportivii au fost primiți cu entuziasm la Căianu Mic, unde primarul a valorificat la maxim oportunitatea de promovare a comunei prin intermediul acestui eveniment.

Având în vedere expunerea internațională de care se bucură anul acesta competiția, Federația Română de Ciclism a lansat o provocare comunităților de pe traseul Turului României. Acestea au șansa de a se pune pe harta turismului internațional, dacă ies pe traseu să-i încurajeze pe cicliști prin momente inedite, demne de surprins de către echipele foto-video care documentează Turul.
În colaborare cu Federația Română de Ciclism, ne-am mobilizat și noi astăzi si i-am întâmpinat pe cicliști în mai multe puncte de pe raza comunei, după cum urmează: la intrare în Căianu Mic, în fața liceului, în fața primăriei, între Căianu Mic și Dobric-zona farmaciei și la ieșire din Dobric!“, a transmis Paul Știr.

Pregătiri minuțioase s-au făcut și la Spermezeu, unde primarul Sorin Hognogi s-a îngrijit ca marginile drumului să fie cosite și curățate, iar sportivii să fie întâmpinați cu stegulețe de către săteni.

Și în Beclean, oamenii s-au adunat în centrul orașului și au întâmpinat caravana cu bannere, steaguri și pancarde.


Caravana a trecut prin Agrieșel – Târlișua – Spermezeu – Căianu Mic – Uriu – Beclean – Blăjenii de Jos și a ajuns la Bistrița, în zona centrală. Circulația mașinilor, dar și a pietonilor, a fost paralizată zeci de minute, pentru a facilita accesul participanților la Turul României.
Festivitatea de premiere a fost organizată în Piața Centrală și a fost oficiată de primarul Ion Turc și vicepreședintele CJ, Ciprian Kecskes Simionca.

Extemporal la ospitalitate

După trei zile petrecute la Satu Mare, Turul României pornește într-o etapă care măsoară 205, 2 km și trece prin pitorescul Maramureș, înainte de a ajunge la Bistrița. Mai multe echipe de suporteri și-au anunțat  prezența pe traseu, pe cățărarea de la Coaș, la Suciu de Sus, la granița dintre Maramureș și Bistrița-Năsăud, la Beclean, Spermezeu, Căianu Mic, Blăjenii de Sus și, bineînțeles, Bistrița. Aseară, la prologul desfășurat în centrul orașului Satu Mare au luat startul 123 de cicliști. Etapa a fost câștigată de neo-zeelandezul Thomas Sexton (23 de ani), de la echipa Bolton Equities Black Spoke Pro Cycling, aflată pentru prima dată în România.

Prologul ediției cu numărul 55 a Turului României a însemnat o probă de contratimp individual de 2,1 km în centrul municipiul Satu Mare. Primul ciclist, românul Luigi-Ionuț Răducu, de la Naționala României, a luat startul la ora 17.00, iar ultimul ciclist, starul echipei pro-continentale Caja Rural Jonathan Lastra Martinez, a pornit pe traseu la ora 19.04. De regulă la un contratimp, sportivii specializați iau startul în ultima parte, pentru a menține suspansul, dar la proba de ieri s-a înregistrat un timp excelent odată cu startul cu numărul 7, al neo zeelandezului Thomas Sexton (Bolton Equities Black Spoke Pro Cycling), care a făcut cei 2,1 km în 2 minute, 30 de secunde și 54 de sutimi.

Românul Eduard Grosu (Drone Hopper-Androni Giocattoli), care a luat la ora 17.20, s-a apropiat la doar o sutime de secundă, ca și italianul Nicolas Dalla Valle (Giotti Victoria Savini Due), care a luat startul câteva minute mai târziu, la 17.34. România a mai avut un ciclist în top 10, Daniel Crista (Echipa Națională a României), care, cu un timp de 2 minute, 32 de secunde și 96 de sutimi, s-a clasat pe locul 5. Până la finalul probei, niciun alt ciclist nu a reușit să bată timpul lui Sexton, deși echipa sa a așteptat cu sufletul la gură parcursul lui Aaron Gate, considerat chiar de managerii săi într-o formă mai bună. La finalul serii, Thomas Sexton urca fericit pe podium, mai întâi pentru victoria de etapă și a doua oară pentru a îmbrăca tricoul galben de lider în Clasamentul General. Au mai fost acordate două tricouri distinctive pe care le vom vedea și astăzi în cursă: tricoul pentru cel mai bun tânăr, câștigat de germanul Mika Heming (ATT Investment), cu un timp de 2 minute, 34 de secunde și 29 de sutimi și tricoul albastru pentru cel mai bun român, câștigat de Eduard Grosu (Drone Hopper-Androni Giocattoli).

 

Astăzi, caravana ciclistă pornește de la ora 12.00 spre Bistrița, cu o incursiune în pitorescul Maramureș: Satu Mare – Hideaga – Mogoșești – Satulung – Arieșu de Pădure – Cătălina – Coaș – Rușor – Târgu Lăpuș – Dămăcușeni – Suciu de Jos – Agrieșel – Târlișua – Spermezeu – Căianu Mic – Uriu – Beclean – Blăjenii de Jos – Bistrița. Pentru bună desfășurare a evenimentului, vor fi instaurate următoarele restricții de circulație:

  • Închiderea circulației pentru startul în Etapa 1, între orele 09.00-13.00, în Piața Libertății, între strada Al I Cuza și strada 1 Decembrie 1918.
  • Restricționarea circulației pentru plecarea caravanei cicliste, începând cu ora 12.00, până la trecerea ultimului sportiv, pe traseul: Piața Libertății – Strada 1 Decembrie 1918 – Bulevardul Lucaciu – Piața Romană – Pod Decebal – Bulevardul O Goga – Bulevardul L Blaga – strada Păulești – ieșire municipiul Satu Mare.
  • Restricționarea traficului auto și pietonal pentru sosirea în Etapa 1, între orele 09.00-19.00, pe traseul: strada Soarelui, Calea Clujului, strada Libertății, Bulevardul Independenței, strada Gheorghe Șincai.
  • Închiderea circulației pentru Cursa Copiilor, Sosire cicliști și festivitățile de premiere, între orele 08.00-23.00, în Piața Centrală, strada Dornei, strada Gheorghe Șincai, strada Liviu Rebreanu.
  • Parcarea interzisă în Piața Centrală din data de 07.09.2022 ora 07.00, până în data de 08.09.2022 ora 16.00.

Pentru prima dată în istoria evenimentului, suporterii au fost provocați să organizeze evenimente de întâmpinare a caravanei cicliste, iar partea de nord a țării a avut o reacție extraordinară. Mai multe echipe de suporteri și-au anunțat  prezența pe traseu, pe cățărarea de la Coaș, la Suciu de Sus, la granița dintre Maramureș și Bistrița-Năsăud, la Beclean, Spermezeu, Căianu Mic, Blăjenii de Sus și, bineînțeles, Bistrița.

Înainte de sosirea caravanei cicliste, la Bistrița se desfășoară, de la ora 15.00, Cursa Copiilor, la care s-au înscris aproape 150 de copii, după ce la Satu Mare au participat la evenimentul similar de la Satu Mare 240 de copii. Acest lucru arată popularitatea de care se bucură bicicleta în rândul tinerilor și face o promisiune pentru viitorul ciclismului românesc. Cursele de copii programate în următoarea săptămână la Târgu Mureș (în 8 septembrie, de la ora 14.00), Făgăraș (în 9 septembrie, de la ora 14.00) Cristian (în 10 septembrie, de la ora 12.00) și București (în 11 septembrie, de la ora 15.30).

Etapa 1 este o etapă complicată, nu doar din cauza lungimii – peste 200 de km, dar și din cauza profilului: nu sunt cățărări foarte grele, dar sunt amplasate în așa fel încât poate avantaja o eventuală evadare. „În etapa de astăzi dau 50% șanse evadării și 50% sprinterilor. Favoriții zilei sunt Matteo Malucelli (Team China Glory China), Eduard Grosu (Drone Hopper-Androni Giocattoli) și Patryk Stosz (Voster ATS)”, președintele Federației Române de Ciclism, Alex Ciocan, multiplu campion național în perioada 1995-2013.

Turul României 2022 are loc în perioada 6-11 septembrie și se desfășoară pe un traseu de aproximativ 850 km de la Satu-Mare la București, trecând prin Bistrița, Târgu-Mureș, Făgăraș și Curtea de Argeș. Devenind un veritabil ambasador al țării, traseul Micii Bucle este construit astfel încât să pună în lumină importante zone turistice din România. Anul acesta, plutonul va traversa zone emblematice precum Țara Lăpușului în Maramureș, Colinele Transilvaniei și cel mai spectaculos drum din țară – Transfăgărășan.

Diversitatea peisajelor românești, o multitudine de obiceiuri, tradiții și comunități, precum și frumusețea locurilor traversate vor fi promovate, în premieră pentru ciclismul românesc, în 50 de țări, prin intermediul unor rezumate zilnice transmise de Eurosport. Pe plan local, Turul este transmis în direct și integral pe canalul TV Sport Extra, precum și online, pe site-ul www.turulromaniei.ro și pe paginile de Facebook Tour of Romania și Auchan. De asemenea, retrospectiva fiecărei etape va fi transmisă zilnic, în perioada competiției, pe TVR 1. Materiale video și știri din timpul competiției vor fi disponibile zilnic pe Eurosport.ro și pe pagina de Facebook Eurosport România, iar rezumatele etapelor vor putea fi urmărite la cerere și pe aplicația Eurosport Player.

Premii totale în valoare de peste 26.000 euro pentru cicliști

Cei peste 130 de cicliști profesioniști din țări precum precum Spania, Columbia, China, Irlanda, Polonia, Cehia, Italia, Austria, Germania, Olanda, Noua Zeelandă, SUA sau Bulgaria vor concura atât pentru puncte UCI, cât și pentru premiile în valoare totală de peste 26.000 de euro, acordate atât celor care punctează în clasamente, cât și celor care trec primii linia de sosire. De asemenea, la finalul fiecărei etape, liderii clasamentelor vor primi tricouri distinctive pe care să le poarte în etapa următoare, după cum urmează:

  • Tricoul galben – Lider în Clasamentul General
  • Tricoul roșu – Lider în Clasamentul pe Puncte
  • Tricoul Verde – Lider în Clasamentul Cățărătorilor
  • Tricoul Alb – Lider în Clasamentul Tinerilor (Sub 23 de ani)

 

Se vor acorda și tricouri trofeu:

  • Tricoul albastru – Lider în Clasamentul Românilor (va fi purtat în competiție)
  • Tricoul Gri – Lider în clasamentul pe echipe (se acordă la finalul ultimei etape).

 

Turul României lansează o campanie fară precedent de mobilizare a suporterilor ciclismului

Având în vedere expunerea internațională de care se bucură anul acesta competiția, Federația Română de Ciclism lansează o provocare comunităților de pe traseul Turului României. Aceștia au șansa de a se pune pe harta turismului internațional, dacă ies pe traseu să-i încurajeze pe cicliști prin momente inedite, demne de surprins de către echipele foto-video care documentează Turul.

Liderii grupurilor de inițiativă sunt rugați să-și anunțe intențiile cu cel puțin o zi înainte de trecerea Turului, la adresa de e-mail media@turulromaniei.ro, astfel încât să fie avertizată atât caravana premergătoare, care poate lăsa recuzită de încurajare, cât și echipele foto-video care să surprindă momentul. La finalul turului, fanii de pe pagina de facebook Tour of Romania vor putea vota cel mai frumos eveniment de încurajare.

Turul României 2022 este organizat de Federația Română de Ciclism, în parteneriat cu Ministerul Turismului și Auchan Retail România.

Sponsori tricouri distinctive: Alpro – Tricoul galben, Mandy – Tricoul verde, M&M – Tricoul alb, Orange – Tricoul albastru, Auchan – Tricoul roșu, Federația Română de Ciclism – Tricoul Gri.

Sponsori Eveniment: LaDorna Lactate, Home Garden, Pedigree, Dr. Oetker – Guseppe, Albalact – Zuzu Fit, Pepsi Max, Colgate, Ariel, Elit, Hochland, Biciclete Ozaktac, Olympus, Meda, Help Net, Tissot, Albiniprassa, Joy2Wander, Tissot, Albini Prassa.

Partener mobilitate: Petrom

Apa oficială: Dorna

Partener tehnic: Bellotto

Partener auto: Porsche Inter Auto

Vestimentație asigurată de Nympha.

Parteneri instituționali: Primăriile Satu Mare, Bistrița, Târgu Mureș, Făgăraș, Cristian, Curtea de Argeș.

Partener media: Eurosport1, Eurosport2, Sport Extra, Tvr1, Tvr2, Radio Guerilla.

Parteneri media: Argeșul Online, Jurnal de Argeș, TimpOnline.ro, ObservatorBN.ro, Ziarul Răsunetul, Radio Târgu Mureș, Informația Zilei, Satu Mare Online, Satu Mare News, Sportul Sătmărean.

 

Despre Turul României

Originile Turului României datează de la începutul secolului trecut când, inspirată de Turul Franței, publicația „Revista Automobilă” a organizat, în august 1910, Circuitul Munteniei, pe ruta București-Sinaia-Târgoviște-București. Odată cu venirea Primului Război Mondial, competiția s-a oprit. În 1934, ziarul „Sportul Zilnic” a organizat prima competiție ciclistă națională – Turului României, supranumit și „Mica Buclă”, pe o distanță de 1026 de kilometri, împărțiți în 7 etape. Pentru că a fost organizată cu pauze – cea mai notabilă de 10 ani, între  1936-1946 – competiția a ajuns de-abia la ediția 55, deși au trecut 88 de ani de la lansare. Ediția a 45-a (din 2008) a fost prima ediție care a figurat în calendarul Federației Internaționale de Ciclism.

 

Începând cu 2019, competiția este organizată în parteneriat cu Auchan România și este co-finanțată de Ministerul Sportului, Auchan și partenerii Auchan. Ediția din acest an se va desfășura în perioada 6-11 septembrie. În cadrul competiției, sportivii vor lupta pentru tricoul galben (liderul clasamentului general), tricoul roșu (liderul în clasamentul pe puncte), tricoul verde (King of the Mountain), tricoul alb (cel mai bun U23) și tricoul albastru (cel mai bun român). Mai multe informații despre Turul României 2022 sunt disponibile pe www.turulromaniei.ro.

 

 

SPUNE-TI PAREREA