Biserica evanghelică din Teaca a fost inclusă într-un proiect de documentarea digitală a patrimoniului imobil din Transilvania, Muntenia și Dobrogea cofinanțat de către Administrația Fondului Cultural Național.
Biserica este construită în secolul al XIV-lea, în stil gotic, cu trei nave, cor și absidă poligonală cu contraforți. Navele laterale păstrează elemente gotice cu bolți în cruce pe ogive, în timp ce bolta centrală a fost refăcută în stil baroc la 1753, iar corul a fost reconstruit pe vechiul traseu la 1909.
Biserica evanghelică din Teaca conservă cele mai importante elemente de arhitectură care o definesc ca o importantă realizare a arhitecturii gotice în acest spațiu.
Proiectul menționat mizează pe digitizarea 3D ca fiind atât o metodă inovatoare pentru promovarea patrimoniului cultural, cât și unul dintre elementele cheie ale unui model sustenabil de protejare a acestuia. Încărcarea produselor digitizării pe platforme informatice atractive creează premisele accesului unui număr foarte mare de utilizatori la replici virtuale ale patrimoniului cultural, mobil sau imobil, care pot fi folosite mai apoi în scopuri educative sau în cercetare.
Inițiatorii proiectului popun o abordare inovativă pe principii de dezvoltare durabilă. Astfel, aceștia folosesc o metodă recentă de conservare a patrimoniului cultural, prin a cărei punere în practică poate fi sensibilizat publicul tânăr, cel care va rămâne în timp principalul beneficiar al produselor. Digitizarea, ca metodă de salvgardare a patrimoniului cultural imobil, permite prezervarea imaginilor obiectivelor de patrimoniu oferind, în același timp, un mai mare control asupra evidenței lor, dar și o mult mai mare accesibilitate publică. Astfel, prin digitizare, patrimoniul devine open source, iar produsele create (modele digitale 3D și 2D) pot fi folosite în diferite scopuri educative, turistice, de cercetare, restaurare, conservare etc.
Modelul 3D al Bisericii evanghelice din Teaca îl puteți vedea accesând ACEST LINK!