Evenimentul Summer Camp POV21, organizat de Asociația POV21, a revenit anul acesta cu o nouă ediție, în perioada 29-31 iulie 2022 în localitatea Zagra, județul Bistrița-Năsăud. 

[themoneytizer id=”92839-1″]

 

Proiectul reunește membrii asociației de două ori pe an, în zona nucleului de unde a pornit totul. Traditional, acestia se adună pentru câteva zile cu scopul de a învăța, de a interacționa și de a se distra. Fiecare editie are o tema specifica de dezvoltare personala.

Anul acesta, cei 30 de participanti s-au bucurat de traininguri ce au avut ca teme leadership-ul și cultura organizațională. Asociația i-a avut drept traineri pe Alina Cristocea (HR Manager Leoni România), Daniel Adumitrăchioaei (HR Manager Grup TeraPlast) și Sidor Costinași (personal development trainer). Alina Cristocea a împărtășit cu participanții mecanisme de promovare și parcurs al carierei în multinaționale, Daniel a explicat membrilor POV21 leadershipul corporate și dezvoltarea organizațională, iar Sidor a aprofundat subiectul leadershipului. 

Alina Cristocea este HR Manager al fabricii LEONI Wiring Systems din Pitești. Are o experiență de peste 20 de ani în HR. În prezent, ea coordonează la nivel național, pentru toate fabricile din România, programele de succesiune și dezvoltare ale membrilor organizației.

Este doctor în economie din 2008 și este absolventă a Academiei de Științe Economice din București, Facultatea de Management.

LEONI Wiring Systems este prezentă pe piața din România încă din 1999. Este unul dintre cei mai mari producători de sisteme de cablaj pentru industria auto la nivel mondial, furnizor al tuturor mărcilor europene, atât pentru autovehicule clasice, cât și electrice. În prezent, LEONI deține în România trei fabrici principale – Arad, Bistrita și Pitești  – și alte  cinci puncte secundare de producție, având o echipă de peste 10.500 de angajați.

Daniel Adumitrăchioaei este absolvent de Drept și Psihologie, cu o experiență de peste 20 de ani în HR, în companii românești și multinaționale, precum și în consultanță de HR și management. Actualmente ocupă poziția de Director de HR al Grupului TeraPlast. 

TeraPlast este cel mai mare procesator de polimeri din Europa de Est. Grupul TeraPlast include companiile TeraPlast, TeraGlass și TeraPlast Recycling si are la momentul actual aproximativ 950 de angajați. 

Sidor Costinasi este absolvent al facultății de Matematică din cadrul Universității Babeș Bolyai. La momentul actual este co-owner al MACS Mind Training, ocupând funcția de personal development trainer. Organizează frecvent tabere pentru tineri, în vederea dezvoltării oamenilor de mâine. 

SPUNE-TI PAREREA