Deputatul PSD BN, Bogdan Ivan Gruia, s-a aflat astăzi alături de organizația locală PSD de la Romuli. Un personaj celebru din zonă s-a alăturat echipei: Nina Rus, care și-a câștigat notorietatea prin preparatele ei exclusiviste din păstrăv. Ea a devenit șefa organizației de femei.

La Romuli m-am revăzut cu prietenii noștri din Organizația locală #PSD, care după această întâlnire este mai puternică ca oricând!
Romuli este o frumoasă comună de munte, cu oameni demni și harnici, condusă de o echipă puternică, care îl are în frunte pe primarul Ioan Monița.
Principala prioritate pe care o avem în perioada următoare pentru Romuli este construirea a două poduri (unul peste râul Sălăuţa și unul peste Râul Strâmba) și modernizarea a două drumuri comunale (Frumuşica și Şetref).
Mă bucur că în echipa #PSD Romuli au venit mulți oameni valoroși, cum ar fi primarul comunei, Ioan Monița, Chef Nina Rus care va conduce Organizația femeilor social-democrate, inginerul Nicu Herța (TSD) și mulți alți colegi de calitate!
Le mulțumesc colegilor mei din conducerea organizației județene, alături de care am mers la Romuli: Dlui Nicu Moldovan (Primarul Orașului Beclean), Dlui Ioan Deneș (Senator), Dnei Camelia Tabăra (Vicepreședinte CJ), Dnei Monica Săsărman (Secretar de Stat Min. Dezvoltării).
Le urez mult succes colegilor mei și îi asigur de tot suportul meu în proiectele de dezvoltare ale comunei Romuli!“, a transmis Bogdan Ivan.

SPUNE-TI PAREREA