Chiar dacă medicul este cel care va determina dacă copilul are sau nu nevoie de un tratament ortodontic, există câteva semne care te ajută să îți dai seama că micuțul tău are nevoie de o vizită la medicul ortodont. În rândurile de mai jos, descoperă care sunt acestea.
Dinți aliniați necorespunzător
Un părinte începe să bănuiască că micuțul său are nevoie de aparat dentar atunci când observă că dinții sunt aliniați în mod necorespunzător. Aceasta este și cauza cea mai frecventă a montării unui aparat dentar la copii. Malformațiile danturii se traduc prin lipsa de spațiu sau, din contră, dinți cu un spațiu mult prea mare între ei. Dinții pot fi strâmbi, ceea ce îngreunează folosirea aței dentare.
Un decalaj între maxilar și mandibulă
Chiar dacă la vârsta adultă există numeroase probleme dentare care pot fi rezolvate uneori cu ajutorul unui implant dentar, la unii copii poate exista un dezaliniere între maxilar și mandibulă. Este vorba despre o aliniere incorectă care duce la o mușcătură greșită, cu o serie de efecte negative asupra sănătății digestive și dentare deopotrivă. Unele obiceiuri din copilărie pot duce la apariția acestei afecțiuni dar, în general ține de genetică.
Dinți ieșiți în față
Acest tip de malocluzie dentară este cea mai evidentă. În plus, vine cu dificultăți de a închide gura în mod corect. Prudența este importantă în acest caz. Cel mai bine este ca micuțul să aibă parte de un bilanț ortodontic în jurul vârstei de 6-7 ani.
De ce este important să consulți medicul ortodont?
Odată cu trecerea anilor, malocluziile dentare devin un veritabil disconfort cu care copilul este nevoit să trăiască până ajunge la vârsta adultă. Pe lângă aspectele estetice evidente, pot exista și alte probleme precum tulburări de vorbire sau durere la mestecare.
Atunci când sănătatea buco-dentară se deteriorează încetul cu încetul, copilul riscă să aibă o respirație urât mirositoare, chiar dacă igiena dentară este efectuată corespunzător.
Impactul malocluziilor dentare asupra copilului nu trebuie neglijat. Încă de la primele semne de alertă, părinții trebuie să apeleze la un medic ortodont. Aparatul dentar poate fi soluția la problemele dentare ale copilului, așa că nu lăsa situația să se agraveze.