Weekend-ul s-a terminat prost pentru mai mulți șoferi, pe șoselele din Bistrița-Năsăud. Traficul de duminică seara, când lumea se întoarce din concedii sau din locurile în care a călătorit la sfârșit de săptămână, a creat probleme. Astfel, trei accidente s-au produs pe șoselele din Bistrița-Năsăud. Mai multe persoane, printre care șoferi și pasageri, au necesitat transportul al spital.
Un accident a avut loc pe Drumul Județean 17C în Coșbuc, unde un autoturism condus de o femeie de 33 de ani, din Salva, a părăsit partea carosabilă rasturnându-se în șanțul din partea dreapta a sensului de mers spre Telciu.
„În urma accidentului atât șoferița cât și alte două pasagere din autoturism au fost rănite necesitând transportarea la spital.Conducătoarea autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continua cercetările în cadrul unui dosar penal urmând sa stabilească cauzele și modalitatea producerii evenimentului rutier“, a transmis IPJ BN.
Un alt accident a avut loc, spre seară, în Galații Bistriței, pe Drumul Național 15A între localitățiile Herina și Galații Bistriței. Un motociclist de 20 de ani a fost rănit după ce a intra în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat din județul Mureș.
„Din primele date, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din județul Mureș și o motocicletă condusă de un tânăr de 20 de ani, din Lunca Leșului, au intrat în coliziune.
În urma impactului dintre cele două vehicule, motociclistul a fost rănit necesitând ulterior transportul la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative“, a infromat IPJ BN.
Un accident rutier a avut loc și în Crainimăt, la intersecția Drumului Național 17 cu Drumul Național 15A.
„La locul accidentului, polițiștii au stabilit faptul ca un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, din Matei, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de o tânără de 29 de ani, din Bistrița.
În urma impactului, șoferița a fost rănită, fiind ulterior transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, urmând să fie stabilite cauzele și modalitatea producerii evenimentului rutier“, a informat poliția.