Un celebru scriitor portughez, José Luís Peixoto, s-a aflat zilele acestea la Bistrița, la festivalul de poezie și muzică, „Poezia e la Bistrița“ unde a vorbit despre una dintre cărțile sale, „Mi-ai murit“, un poem-proză care are în prim plan durerea pricinuită de pierderea tatălui său.

[themoneytizer id=”92839-1″]

 

Peixoto s-a născut în 4 septembrie 1974, la Galveias, Portalegre, Portugalia, iar primul său roman a câștigat prestigiosul premiu literar José Saramago. Romanele sale au fost traduse în 20 de limbi și este renumit la nivel internațional. José Luís Peixoto ascultă heavy metal, iubește Biblia și are mai multe tatuaje la vedere. Pe unul dintre brațe are tatuat numele ținutului fictiv al lui Faulkner, Yoknapatawpha. Într-un scurt interviu, ne-a spus care sunt sentimentele și temerile sale atunci când scrie și publică.

Ești pentru prima dată în România?

Am fost în București, am fost în Iași, am fost la Timișoara. Dar este pentru prima dată când mă aflu în această parte a României. Și această parte pe care am avut șansa să o văd acum este foarte specială. Sunt aici doar de trei zile, am venit din Sibiu, dar peisajul, oamenii, modul extrem de drăguț în care am fost primit, îmi dau o bună impresie.

Cum simți Bistrița, crezi că e un loc bun în care să fii scriitor?

În Portugalia, m-am născut într-un oraș mic, de 1000 de locuitori. Deci îmi plac locurile care sunt înconjurate de natură, care sunt liniștite și asta e impresia mea despre Bistrița. Cred că are doza perfectă de viață activă, dar și liniștea necesară. Probabil e o bună combinație pentru a scrie. Când scrii, trebuie să ai cuvintele, să ai personajele, dar ai nevoie și de timpul pentru a gândi, pentru a procesa și cred că Bistrița are de toate.

Poți să îmi spui trei lucruri de care ai nevoie pentru a fi un scriitor?

În primul rând, chiar trebuie să îți placă să citești. E o greșeală să crezi că poți să scrii dacă nu citești. În același timp, cred că ai nevoie să muncești la dezvoltarea unei lumi interioare. Trebuie să îți dai timp să te gândești, să fii dispus să te uiți la tine însuți și să îți examinezi gândurile și dilemele. Apoi trebuie să îți dorești cu adevărat să comunici cu ceilalți, pentru că mergând prin toată munca de creație, procesul de căutare a cuiva care să îți publice cartea, de a a găsi metode de a face ca ceea ce scrii să ajungă la cititori, chiar e nevoie să ai multă voință de a comunica.

Ai fost vreodată dezamăgit de felul în care publicul a reacționat la munca ta?

De multe ori. După o vreme, trebuie să găsești o cale de a getiona asta pentru că nu poți controla cum reacționează alți oameni și nu poți controla cum interpretează ei ceea ce ai scris. Bineînțeles, alți oameni au experiențe diferite și diferite căi de a percepe ce ai scris. Dar, până la urmă, acest lucru e parte a misterului de a comunica. Sigur, uneori e frustrant că intenția ta nu traverseză pe cealaltă parte a maulului, dar trebuie să înveți să trăiești cu asta.

Când scrii, te deschizi într-un anume fel și devii, într-o oarecare măsură, vulnerabil. Ai simțit vreodată teamă, în aces sens?

E natural să simți acea vulnerabilitate. Repet, nu știi cum vor percepe alți oameni munca ta. Dar, în același timp, asta e parte din munca de creație, de a scrie. Să fii scriitor nu înseamnă doar să scrii, ci și să îți dai numele, să îți dezvălui chipul. Îți expui vulnerabilitățile, dar asta e uman. Toată lumea e vulnerabilă.

E multă durere, în cartea ta, „Mi-ai murit“. Cum poți să procesezi o durere ca, apoi, ea să devină literatură?

Într-un fel, când scrii despre asemenea lucruri, trebuie să fii mai mult decât o singură persoană. Trebuie să fii persoana cu sentimente, cu durerea de a pierde pe cineva, dar, în același timp, trebuie să fii altcineva, cineva care se uită la cea persoană care simte și cugetă asupra ei. Și apoi trebuie să mai fii și o a treia persană care să găsească cuvintele pentru a exprima acele lucruri. Literatura este a încerca să găsești cuvinte pentru a spune lucruri care sunt foarte dificil de spus. În acest fel, literatura ajută umanitatea să evolueze pentru că, cu cât putem exprima mai multe, cu atât putem gândi mai limpede și putem merge mai departe, mai profund în examinarea, înțelegerea noastră ca oameni.

SPUNE-TI PAREREA