Un control al Protecției Consumatorului a scos la iveală mai multe nereguli în incinta bucătăriei unuia dintre cele mai mari resorturi din stațiunea Colibița, Fisherman’s Colibița Resort. Rezultalele verificărilor și mai multe fotografii au fost oferite presei de către reprezentanții ANPC Bistrița-Năsăud, prin intermediul unui comunicat de presă. În urma acestui fapt, reprezentanții resortului au reacționat și au trimis un drept la replică, dar și noi fotografii din bucătărie.

[themoneytizer id=”92839-1″]

 

Ei au explicat contextul în care s-a efectuat controlul și au precizat că se consideră neîndreptățiți de modul în care a fost prezentat subiectul opiniei publice. Redăm, mai jos, punctul de vedere al Fisherman’s Colibița Resort:

Fisherman’s Colibița Resort respectă regulile impuse de ANPC
În data de 13 iulie 2022, ora 09:30, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului a efectuat un control sanitar în cadrul restaurantului complexului Fisherman’s Colibița, prin care au fost constatate anumite nereguli, printre care prezența în bucătăria și blocul alimentar a unor produse folosite ca materii prime care nu aveau atașate informațiile de identificare, data limită de consum și data durabilității minimale stabilite de producător, echipamente și ustensile neconforme și lipsa afișării certificatului de înregistrare de la Registrul Comerțului. Menționăm că acest control s-a efectuat chiar în timpul preparării micului dejun, astfel încât ambalajele produselor menționate erau în mod firesc deschise, unele chiar aruncate, iar ustensilele și tigăile folosite la gătit erau evident pătate cu materie primă alimentară.
Ulterior controlului efectuat, am receptat problemele ridicate și am luat măsurile necesare și conforme, astfel încât să respectăm atât legislația în vigoare, cât și normele referitoare la sănătatea clienților noștri. Aceste măsuri au întreprins acțiuni precum stabilirea datelor limită de consum a alimentelor, trierea produselor și selectarea amănunțită a mărfii care a fost caracterizată ca optimă, curățarea echipamentelor și ustensilelor utilizate, afișarea certificatului de înregistrare de la Registrul Comerțului. Motiv pentru care, prin Procesul verbal de constatare nr. 0470877, emis de ANPC in 14.07.2022, s-a și dispus deschiderea și reluarea activității bucătăriei noastre.
Ne recunoaștem partea noastră de vină, motiv pentru care am și acționat în consecință în cel mai scurt timp posibil, insă suntem de părere că modul prezentării problemei a fost unul exagerat si nedrept atât față de personalul bucătăriei, care se străduiește în plin sezon să servească prompt, cât și față de clienții noștrii fideli, restaurantul nostru neavând înregistrată în întreaga noastră activitate niciun caz de toxinfecție sau altă îmbolnăvire de natură alimentară. Pentru că activăm într-un domeniu cu o legislație dinamică și pentru că multe dintre preparatele noastre provin din materie primă produsă la ferma noastră proprie din Pasul Tihuța, în vederea asigurării calității bio a acestora, ne-am asumat riscul producerii unor greșeli de etichetare, dar și responsabilitatea de a le repara în cel mai scurt timp.
Complexul Fisherman’s Colibița reprezintă primul mare resort de liniște și relaxare din stațiune. Suntem dedicați permanent în a ne ridica la nivelul de exigență al clienților noștri, motiv pentru care facem toate eforturile pentru a păstra încrederea în serviciile noastre. Ne străduim să servim preparate produse preponderent din materii prime bio și conforme cu legislația în vigoare. Avem speranța ca la perioada complicată pe care o întâmpină majoritatea celor care activează în industria HoReCa să nu contribuie și denaturări sau dezinformări ce prezintă în mod iresponsabil și cu jumătate de adevăr activitatea bucătăriei noastre“.

Citește și:

Bucătăria unui complex hotelier din Colibița, închisă de Protecția Consumatorului. Alimente nesigure, mizerie și mucegai (FOTO)

SPUNE-TI PAREREA