Fostul director al Centrului Județean pentru Cultură, Nicolae Gălățean, a trecut la cele veșnice. Trupul lui a fst depus la Palatul Culturii din Bistrița, unde mai mulți oameni și-au luat rămas bun de la el și au rostit discursuri în memoria sa. Nicolae Gălățean urmează să fie înmormântat în Cimitirul Evanghelic din Bistrița, la ora 14.30.
„Ultima întâlnire cu Prof. Nicolae Gălățean și cu oamenii de Cultură ai județului Bistrița Năsăud, înainte de plecarea pe drumul veșniciei a celui ce a fost un Director-Model în managementul instituțiilor de Cultură. In această seară de la ora 19,00 va avea loc priveghiul, la Capela Cimitirului Evanghelic din Bistrița, iar mâine de la ora 14.30 tot acolo, înmormântarea. Bunul Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!“, a transmis Alexandru Pugna, actualul manager al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud.
UPDATE: Slujba înmormântării va avea loc astăzi, Luni, 11 Iulie 2022, de la ora 14,30 în curtea Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, visa a vis de Cimitirul Evanghelic unde era programată inițial.