Astăzi, 24 iunie, este al zecelea an în care se celebrează Ziua Internațională a Iei, odată cu sărbătoarea creștină a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și cea străveche a Sânzienelor și Drăgaicei, din apropierea Solstițiului de vară (21 iunie).

 

Piesa principală a costumului popular românesc este cămașa, termenul de ie fiind atribuit doar cămășii femeiești. Cămașa este croită în formă de cruce, dintr-o singură bucată de pânză și cu o deschizătură în partea de sus. Inițial, cămășile erau confecționate din pânză de in sau cânepă, iar mai târziu din mătase și bumbac. Acesta din urmă era folosit ca urzeală pentru bătătura de in și cânepă, mai ales în partea de nord a țării, în timp ce în sud cămășile erau mai frecvent țesute cu borangic. Fața și spatele cămășii se numesc ”stan”, iar partea inferioară ”poale”. Stanul se confecționa din două foi de pânză, iar mâneca din una. Sub braț, cămașa era prevăzută cu așa numita ”pavă”, care oferea comoditate în timpul mișcării.

Citește și:

De ce detest mascarada „zânelor“ de Ziua Iei

 

Ia este, în fapt, o cămașă tradițională românească de sărbătoare, confecționată din pânză albă, bumbac, in sau borangic și împodobită cu mărgele și broderii la mâneci și la gât. Croiala este relativ simplă: un dreptunghi de pânză, tăiat rotund în jurul gâtului și întărit cu șnur răsucit. Mânecile sunt, de cele mai multe ori, încrețite atât la umeri, cât și la încheieturile mâinilor. Este un tip de cămașă scurtă până la talie, spre deosebire de cămașa anterioară, mai veche, ce îmbrăca întregul corp și se purta dedesubtul hainelor pentru a apăra corpul de ”vrăji și pericole”. Tehnica decorării iei s-a transmis de la mamă la fiică, fapt care a conservat tradiția și gustul de la o generație la alta.

Motivele sunt stilizate, geometrice sau inspirate de natură. Se disting mai multe variante de bază în compoziția decorului de pe mâneci: ie cu mâneci cu dungi verticale brodate (în râuri drepte), dungi oblice sau ”ie cu stele”. Partea din față a cămășii este și ea bogat brodată, prin repetarea acelorași modele existente pe mâneci. Iile brodate cu ”spic” făceau parte din costumul de nuntă din Moldova. Culorile folosite la broderie erau în două — trei nuanțe cromatice, de regulă, dar se broda și cu o singură culoare, de obicei negru.

În timp, finețea materialelor folosite, armonia cromatică, dar și croiul pieselor de port românesc, țesute, croite și brodate în casă au fost apreciate de reginele României, Elisabeta și Maria, dar și de aristocrația feminină a timpului, care au purtat cu mândrie costumul popular în diferite momente.

Într-o postare pe facebook, Ahrivele Naționale Bistrița-Năsăud ilustrează, în câteva fotografii de patrimoniu, ia de pe Valea Someșului și Bârgău

Elementele de bază ale unei Ii ( valabile in toate regiunile) sunt:
– umărul ( cusătura care unește mâneca de părțile din față și spate);
– încrețul, altița ( banda lată bogat ornamentată de pe mânecă);
– râurile (benzi drepte sau oblice pe piept și mâneci;
– bibilurile sau cheițele ( cusături de îmbinare a bucăților de material);
Trei elemente deosebesc ia: tipul de deschidere al gulerului, modul de tăiere și structura tiparului, metoda de îmbinare a mânecilor. Putem deosebi o cămașă dreaptă sau încrețită la gât, care se incheie cu nasturi sau șnur.
Cromatica era diversă în funcție de evenimente, vârstă, zonă sau chiar statut.
Ca și elemente ale cusăturii cele mai folosite erau: spirala și crucea, mai avem formele geometrice, simbolurile ancestrale.
Fotografiile fac parte din colecțiile Anton Coșbuc, Iuliu Moisil și Victor Moldovan, sunt unicat și întregesc Fondul Arhivistic al României, anii 1923- 1938“, au scris reprezentații arhivelor.

O serie de evenimente vor avea loc în data de 25 iunie, l Bistrița, pentru a celebra această zi. Acestea vor avea loc la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, de la ora 19.00, sub denumirea „Cămeșa sunt EU. SânzIEen la MuzEU“.

Iată și programul evenimentelor:

19.00 -21.00 Ateliere pentru comunitate

 “Lasă o urmă!”- Artă stradală în interiorul muzeului – Coordonator Radu Hangan şi Paul Târziu şi elevii Liceului de Arte “Corneliu Baba”;
 “Coroniţă înrotată” – atelier de împletit sânziene şi atelier de pictură – coordonator Diana Morar, Palatul Copiilor Bistriţa;
 “Dospim, coacem – bunicii şi nepoţii sunt împreună” – atelier de pâine tradiţională – coordonator Ioana Hangan Pudilic, invitaţi seniorii de la Centru rezidenţial pentru vârstnici Sf. Ioachim şi Ana, Cuşma.
19.15-22.00 Momente artistice
 19.15 – “Dansul Ielelor” – prezentarea a 30 de costume tradiţionale din Bistriţa-Năsăud – coordonator Virginia Linul;
 19.30 – Zaza Dance – coordonator Sonia Horga şi Jana Tintelecan
– Yolo – Cheers – coordonator Roxana Lăpuște;
 19.50 – Flashmob – organizat de Reborn – coordonator Dora Incert;
 20.10 – Fanfara Brigăzii 81 Mecanizate Bistrița;
 20.20 – “In ie de Sânzâiene”
– concert realizat de Centrul Județean pentru Cultură prin Serviciul de pregătire și perfecționare artistică Școala de Arte și Meserii Bistrița, solişti: Roberta Rebrișorean, Cristian Moldovan, Encean Violeta, Oana Ilie, Vasiliu Ioana, Ancuța Galben, Şcoala Generală Nr. 1: Mihuț Ruxandra, Şcoala Generală Mărișelu: Rațiu Andreea Mari – coordonator Cristina Bălan;
– concert Centrul Județean pentru Cultură prin Serviciul de pregătire și perfecționare artistică Școala de Arte și Meserii Bistrița, solişti: Daniela Bucunea, Timea Tintelecan, Traiana Ogâgău, Daniela Nedelea, Dana Gherghel – coordonator Anamaria Marti;
 18.30-21.00 Expoziţii etnografie şi artă
– 18.30 – “Măiestrie” – expoziţie Cornelia Bodescu;
– 19.00 – “Sânziene pe Deal” – expoziţie de pictură Shevalet – coordonator Georgiana Cotuţiu;
– 20.00 – “Cămeşa sunt eu. Etnografie şi artă” – dialog între generaţii – coordonator Vasile Duda, invitaţi Loredana Chiş şi copii de la Liceul de Arte “Corneliu Baba” şi Ştefania Borodi împreună cu copiii de la Colegiul Naţional “Andrei Mureşanu”;
 19.00-22.00- “Cine poartă coroniţă?” – colţ amenajat pentru realizarea de fotografii
– Photobooth organizat de BlACK & White.
Evenimente
 21.20- “Eu cununa oi zvârli/Peste casa vecinii” – moment din ritualul tradiţional de sânziene: aruncatul coroniţei împletite pe casele tradiţionale din curtea muzeului;
 19.00-22.00 – Oameni faini, obiecte faine – târg fain cu vânzare;
– “Degust cu bucurIE” – Crama Jelna – coordonator Vlad Cobu
– “Lady D. drawrs” – Diana Apolţan
– “HayArt” – Voichiţa
– „Atelier Hobăl” – Andrei Hogiu
– „Buhuhoo”- Cătălin Buhuțan
– „Boarders Café” – bere artizanală “Musai”, suc, apă
 21.20 – Tudor cu Focul – moment Tudor Danciu.

SPUNE-TI PAREREA