De ce detest mascarada „zânelor“ de Ziua Iei

Mai sunt două zile și îndată vine puhoiul de poze, după datina străbună, cu ia „bunicii“  asortată la machiaje stridente și buze pârguite de acid hialuronic. Cu riscul de a-mi atrage furia mulțimii, trebuie să o spun: detest schimonoseala „zânelor“ de Ziua  Iei! Și nu pentru că nu aș ține cum se cuvine la moștenirea neamului.

Mai am câteva zadii străvechi pe care le păstrez cu grijă și stăpânesc destul de bine brodatul și chiar cusutul cu mărgele, învățate din familie, deși nu mă ocup cu asta.  Dar dacă mă vedeți vreodată îmbrăcată cu o ie făcută de vreo mare „meșteriță“ de pe la noi, uitându-mă galeș din semiprofil, cu mâinile în șold, să mă întrebați dacă sunt bine.

De o bună bucată de vreme, mi s-a acrit de mascarada asta a iilor și a portului popular, de exhibiționismul leșinat și înflorat, practicate periodic de  pupincuriștii și lingușitorii care vor să se gudure pe lângă popor. Sub poalele generoase ale iilor s-au adăpostit, de-a lungul vremii, și dreapta și stânga, și așii în comunicare și marketing care pretind că păstrează valorile arhaice, dar, de fapt, nu fac decât să dea girul unei decadențe culturale bazată pe consumerism. E ca și cum ai pune o haită de lupi paznici la oi.

Simplu e cel mai greu

Îmi amintesc costumele populare ale bunicilor, care erau extrem de simple. Albe, din pânză aspră și grea de cânepă, cu mirosul acela răcoros și senin de sărbătoare, cu imaginea zilelor de duminică în care femeile aveau brațele încărcate de crini și gladiole pe care le așezau la icoane.

Pe bunica nu mi-o aduc aminte îmbrăcată vreodată în costum popular, îmi amintesc doar fustele ei negre, plisate și jerseele maro sau înnegurate, cu nasturi mărunți cu care mergea la biserică. Dar, din când în când, ne arăta costumul ei alb, cu câteva cusături negre, pe care și-l păstra în „laiță“ pentru când va fi înmormântată.  Dacă te duci la muzee și vezi veșminte sau interioare tradiționale românești, observi un bun gust arhaic provenit și dintr-un oarecare simț estetic, dar și din faptul că totul se rezuma la lucruri esențiale. Suprafața aceea elementară de pânză, lemn sau lut pe care omul, cândva, a știut să o decoreze doar atât cât trebuie și cum trebuie. Nu îmi dau seama cum și când anume a pierdut această deprindere.

Dacă  stau să mă uit la „mainstream-ul“ folcloric din Bistrița-Năsăud, lăsând la o parte mândrele cu orhidee în cosițe și feciorii cu pieptar din piele de leopard,  observ cu câtă lejeritate se promovează, la cel mai înalt nivel, kitsch-ul și diareea decorativă.  Așa-zisa casă a „costumului popular“ s-ar putea numi foarte bine și casa „prostului gust popular“: o învălmășeală de  înflorituri și velur lălâi, mixate cu plasticuri, moș crăciuni, sclipici, inox, persiene și termopane.

În ultimii ani, urmăresc constant proiectele unor oameni din România care chiar se străduiesc să păstreze ceea ce e chiar de păstrat, recondiționează fiecare bucată de lemn vechi, duc concepte arhaice în creierii munților și încearcă să le ofere turiștilor experiențe autentice (exemplu Cuibul Corbilor). Sunt atenți la arhitectură, la design-ul interior, remodelează și reinterpretează modelul tradițional, dar păstrează acel aspect reconfortant al simplității, acel elementar al tradiției. De aceea nu înțeleg de ce în Bistrița-Năsăud sunt promovate și duse la rang de artă și valoare culturală  niște aglomerări de motive populare amestecate haotic cu kitsch și impostură. Totodată, asta mă face să înțeleg de ce județul nu va trece prea curând la un nou nivel din punct de vedere turistic și va rămâne în acea zonă a găzdoaielor care și-au montat o prelată de gene false înainte de se pune la războiul de țesut.

Folclorul reinterpretat

Dacă vorbim strict de proiecte vestimentare, sunt câteva concepte cu tematică folk pe care le apreciez. Cum ar fi Chernikova, o pagină din Ucraina. Tradițional, frumos, minimalist, esențial. Nu știu cum reusește. De la noi, ar fi interesant  Adrian Oianu, dar cele mai multe creații ale sale sunt încărcate de volum și volane care nu sunt pe gustul meu. Totuși, apreciez stilul său poetic și feminitatea nereținută a modelelor.

Chernikova

O abordare mai profundă

În Bistrița-Năsăud, urmăresc proiectele fotografice ale Silviei Floarea Toth, din satul Mocod, care oferă, pe lângă imagini, detalii interesante despre piese vechi ale costumului popular, utilitatea și însemnătatea lor. Ea reconstituie scene arhaice rurale, prin intermediul unor autoportrete fermecătoare și profunde. Te face să te gândești la parcursul omului, de la fărâma de pânză cu care era înfășat când venea pe lume, trecând prin broderiile în culori aprinse ale tinereții, prin modestia hainelor maturității până la sobrietatea tulburătoare a veșmintelor pregătite pentru trecerea dincolo. Dar cred că puțini oameni se mai gândesc în acest fel la costumele populare.

Sigur, munca Silviei nu este girată de niciun fel de politruci și valoarea ei nu stă în faptul că niște personaje trecătoare din peisajul politic sau administrativ se înghesuie să își facă poze cu ea la diverse celebrări.

Ia a ajuns să fie celebrată și să reprezinte o tendință în modă nu din inițiativa românilor, ci abia după ce mai mulți designeri străini și vedete au remarcat motivele folclorice românești și le-au integrat în colecțiile lor de modă. Este de notorietate pictorialul vedetei Adele pe coperta revistei Vogue, purtând o ie pe care am idetificat-o ca fiind românească. Dacă nu erau toate acestea, nu se trezea  nici azi mândria românului de a purta ie. Că sigur nu i s-a tras de la lucrarea lui Henri Matisse, „La blouse roumaine“.

Pe de altă parte, nici nu e mare lucru. Ia sau „cămeșa“ sunt elemente vestimentare care se regăsesc la o mulțime de popoare și vedeți diverse variante ale sale în galeria foto de mai jos. De aici și confuzii și certuri între unii „creatori“ care își dispută originalitatea modelelor. M-a amuzat, acum doi ani, cearta între două „meșterițe în arta populară care s-au luat de la drepturile de autor ale unor broderii, până când le-a trimis cineva niște imagini și le-a arătat că acestea se găsesc cu sutele pe Pinterest. Dar vă las să vă uitați la poze.