Aproximativ 1500 de militari din Brigada 81 Mecanizată ,,General Grigore Bălan”, cu peste 300 de mijloace tehnice, se instruiesc în perioada 6-24 iunie, la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu, în cadrul exercițiului ,,Wind Spring 22”.
Obiectivul principal al exercițiului este perfecționarea deprinderilor în planificarea, organizarea și conducerea acțiunilor la nivelul comandamentelor unităților brigăzii cât și dezvoltarea deprinderilor acționale ale forțelor într-un scenariu specific câmpului de luptă modern.
Ieri, militarii au fost antrenați pentru a face față unor lupte reale.
„Lupta în localitate reprezintă un element de actualitate al câmpului de luptă modern, iar militarii brigăzii se conformează cerințelor prezentului și se antrenează în cadrul exercițiului ,,Wind Spring 22’’ astfel încât să facă față unei game largi de situații care pot apărea în zonele localităților, în mod oportun și în cel mai scurt timp“, au transmis reprezentanții unității militare.
Exercițiul „Wind Spring 22“ a avut festivitatea de deschidere în data de 6 iunie, în prezența comandantului Centrului Național de Instruire Întrunită „Getica”, colonel loan Marian Cristurean și a comandantului Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, colonel Cornel Traian Scurt, care cu acest prilej a subliniat faptul că are încredere că militarii brigăzii vor da masura calitaților lor și totodată a cerut tuturor celor implicați în exercițiu să depună efortul necesar astfel încât la finalul exercițiului rezultatele să fie „foarte bune“.