Miercuri, 1 iunie, este zi liberă legală pentru români, fiind sărbătorită „Ziua Copilului“. Ziua Copilului a fost menţionată prima dată la Geneva, la Conferinţa Mondială pentru Protejarea şi Bunăstarea Copiilor în august 1925, la care 54 de reprezentanţi din diferite ţări au adoptat Declaraţia pentru Protecţia Copilului. După această conferinţă, multe guverne au introdus „Ziua Copilului”.
La Bistrița, Ziua Copilului va fi celebrată cu un concert cu trupa 5Gang, extrem de populară printre adolescenți. De asemenea, Magicianul Augustin va face câteva trucuri pentru cei mici. Programul ar urma să se desfășoare în fața Palatului Culturii.
„În acest an, de Ziua Copilului, Magicianul Augustin va însufleți atmosfera cu jocuri și trucuri, iar adolescenții vor putea dansa pe cântecele îndrăgitei trupe 5Gang!
Copilăria este o lume aparte ce ar trebui să fie sărbătorită la orice vârstă. Vă așteptăm să ne bucurăm împreună de 1 iunie, la orele 18:00, în fața Palatului Culturii!“, a transmis primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc.