Sediul extensiei Universității Tehnice Cluj-Napoca, situat în Bistrița pe Pietonalul „Liviu Rebreanu“, a fost recepționat astăzi de către autoritățile județene.

[themoneytizer id=”92839-1″]

 

Clădirea din centrul orașului, cunoscută sub numele de vechiul tribunal, a fost renovată de către firma Amicii Building și este dotată cu laboratoare, săli de curs, bibliotecă și tot ce trebuie pentru ca studenții să își înceapă activitatea din noul al universitar.

Educația este fundația societății, iar odată cu finalizarea celui mai modern sediu al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, la Bistrița, se pune o puternică piatră de temelia a învățământului universitar, aici în Poarta Transilvaniei • Bistrița-Năsăud.
Așadar, noul an universitar va începe pentru studenții și profesorii de la Extensia Bistrița a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, în casă nouă, una high-tech.
Ca orice proiect, drumul spre linia de final a fost anevoios, dar viitorul este în ochii celui ce privește departe.
În 2015, am făcut tot ce mi-a stat în putință ca fosta clădire a Tribunalului din Bistrița să fie dată în administrarea Extensiei Universității Tehnice din Cluj-Napoca, pentru a fi transformată într-un centru educațional al excelenței.
De asemenea, împreună cu ADR N-V și UTCN, am găsit soluții de finanțare a reabilitării clădirii.
Acum visul s-a transformat în realitate, iar studenții pasionați de tehnologie-cercetare-dezvoltare-inovare vor avea atât oportunitatea să învețe acasă-n Bistrița-Năsăud, dar și șansa să studieze în condiții excelente.
Clădirii monument i-a fost redată strălucirea prin lucrări ample de reabilitare, pentru a putea să adăpostească săli de curs, laboratoare dotate cu roboți, biblioteca și să pregătească studenții de la specializări (licență/masterat), precum: Inginerie Economică Industrială, Producție Digitală, Robotică, Inginerie medicală sau Ingineria și managementul calității.
Felicitări constructorilor bistrițeni • Amicii Building, pentru lucrarea excepțională și mulțumim conducerii UTCN pentru eforturile făcute.
Sunt convins că decizia de a face eforturi comune va da rezultate și în viitorul apropiat, pentru ca tinerii noștri să „crească” acasă-n Bistrița-Năsăud. Continuăm munca!“, a transmis președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

2 COMENTARII

  1. Radu Moldovan nu-i capabil să inteleagă nevoile invătământului superior tehnic, si cu toate astea se laudă mereu că el a rezolvat problema extensiei UTCN Bistita prin mutarea acesteia in clădirea vechiului tribunal din centrul orasului, când peste tot in lume locul invătământului tehnic este in apropierea de zone industriale. Ba mai mult, Răducu sustine că el împreună cu ADR N-V și UTCN, ar fi găsit soluții de finanțare a reabilitării clădirii, ceea ce nu-i adevărat. In ralitate, UTCN a depus un proiect pentru accesarea de fonduri europene in vederea reabilitării clădirii si dotarea ei cu mobilier si aparatură de cercetare. „Meritul” Consiliului Judetean se rezumă doar la faptul că a dat în administrarea UTCN clădirea fostului tribunal pentru 50 de ani.
    Cladirea vechiului tribunal nu rezolvă nici pe departe problemele de spatiu cu care se confruntă Extensia Bistrita a UTCN. Incă din anul 2015, când fosta clădire a Tribunalului a fost dată în comodat UTCN, directorul Extensiei Universitare Bistriţa a UTCN- Prof. Dr. Ing. Virgil Ispas spunea că după reabilitarea aceasteia nu se rezolvă decât partial problema spatiului necesar pentru cele patru specializări: inginerie industrială, inginerie şi management, o secţie de robotică şi o secţie inginerie medicală. El a mai adăugat că Extensia Bistrita mai are nevoie acută si de alte spatii: ”Din păcate, nu avem deloc locuri de cazare. Nu am putut lua studenţi din zona Moldovei din cauza acestui impediment că nu avem cămine studenţeşti”

    De aceea, este evidentă nevoia construirii unui Campus Universitar modern la Bistrita, prevazut cu spatii de invătământ, care să cuprindă săli de curs si laboratoare de cercetare, dar si clădiri pentru cămine studentesti, bibliotecă, sală de sport, terenuri de sport, etc.
    Cu ceva ani in urmă chiar si PSD-istii din administratia locală erau mai deschisi la minte si vorbeau de construirea la Bistrita a unui campus universitar comun – Universitatea Babeş-Bolyai şi Universitatea Tehnică.
    Un astfel de Campus Universitar care ar trebui să includa si clădiri de laboratoare cu spatii functionale pentru activitate de cercetare organizată la standarde internationale ar fi de natura sa creeze un grad ridicat de atractivitate pentru studenti si cadre didactice universitare, asigurând un climat academic si o mai buna stabilitate a invatamantului universitar la Bistrita. Cu atât mai mult cu cât si primarul Ioan Turc a promis in campania electorală că va pune bazele unui nou obiectiv strategic si anume „Bistrita Universitară” astfel incât orasul să poată să se dezvolte ca o destinație pentru afaceri inovative, in strânsă legătură cu avantajele conferite de invătământul superior.

  2. Motto:
    „Cele cinci functii care dau viaţă unei Universităţi constiente si responsabile de misiunea ei în stat sunt: cercetarea si creaţia stiinţifică, pregătirea profesională, educaţia naţională a viitoarelor elite, asigurarea vieţii materiale si morale a studenţimei, răspândirea stiinţei în masele largi ale neamului.”
    (Iuliu Haţieganu- Preocupări universitare; Revista”U”, Bucuresti, nr.1, dec. 1943)

    Să învăţăm de la alţii ce înseamnă un campus universitar. Una dintre universitatile de top din lume este Newcastle University London, cu o traditie academică excelentă si o istorie de 180 ani. Campusul din Londra ofera in prezent programe universitare si postuniversitare in afaceri, create de Newcastle University Business School (NUBS) si adaptate la mediul din Londra. NUBS este acreditat de cele trei organisme principale la nivel mondial de acreditare pentru afaceri (AACSB, AMBA, EQUIS). Campusul din Londra oferă, de asemenea, programe de pregătire universitara pentru studentii din toată lumea. Cadrele universitare sunt lideri in domeniul lor de activitate – cei mai multi sunt cercetatori activi cu experienta in industrie. Acest lucru ofera studentilor o intelegere aprofundata a celor mai recente idei si evolutii in societate. Campusul este, de asemenea, o comunitate academica unita, ceea ce devine mai usor pentru studenti sa faca schimb de idei si să profite din plin de resursele disponibile. Campusul este situat la marginea celebrului Square Mile, hub-ul central pentru afaceri. Silicon Roundabout, al treilea cel mai mare cluster de start-up tech din lume, este in apropiere, precum si zona de moda din Shoreditch.

    Si la Bistrita au existat initiative in această directie care, din păcate, au rămas in faza de „bune intentii”. Încă din anul 2006 liberalul Ioan Turc, pe atunci viceprimar al Bistritei a propus amenajarea unei zone de dezvoltare economică la Sărata, respectiv a parcului industrial Bistrita-Sud. De asemenea tot aici era prevăzută construirea unui campus modern pentru învățământul universitar tehnic al extensiei UTCN Bistrita. In acest sens, urma să se facă negocieri cu mediul de afaceri pentru a stabili ce specializări se cer pe platforma economică a Bistriței. De asemenea , urma ca pe baza unor acorduri, mediul de afaceri să susțină inclusiv bursele pentru studenți. Ulterior, prin anul 2012, administrația PSD-istă a Bistritei sub bagheta primarului Ovidiu Cretu a preluat ideea realizării parcului industrial de la Sărata, dar a renunțat la proiectul campusului universitar, iar pe de altă parte a realizat o investiție subdimensionată ca suprafață și utilități. Parcul industrial a fost finalizat in 2015 si de atunci popularea lui cu activitati industriale a fost extrem de redusă.
    De aceea actualul primar Ioan Turc a inclus in programul său electoral din 2020, atât redimensionarea si vitalizarea Parcului Industrial de la Sărata, ca suprafață și utilități, cât și racordarea acestuia la rețeaua de cale ferată. Pe de altă parte se impune încurajarea localizării în parc a afacerilor inovative, pornind de la angajarea unei echipe de management și marketing performantă. O primă necesitate ar fi legătura directă a Parcului Industrial de orasul Bistrita prin prelungirea DC-8G până la Podul Berăriei, evitându-se astfel aglomeratia din localitatea Viisoara.
    Programul lui Ioan Turc nu a renuntat la edificarea unui campus pentru învățământul universitar tehnic, în Parcul Industrial precum si organizarea unui program pentru învățământul profesional. In acest sens, Primăria Bistrita si-a propus creatra unui centru de formare în industrii creative și în IT împreună cu Universitatea Tehnică, Universitatea de Artă și Design și Universitatea Babeș-Bolyai. Pregatirea forței de muncă în aceste sectoare fie prin formare, fie prin reconversie profesională va atrage firme din Cluj-Napoca în deschiderea unor filiale în sectorul IT la Bistrița. Astfel, mulți tineri talentați din Bistrița se vor putea reîntoarce acasă, unde vor putea câștiga bine, iar banii vor avea altă valoare decât în centre extra-scumpe, precum Cluj-Napoca.

SPUNE-TI PAREREA