Kalush Orchestra a adus Ucrainei titul de câștigătoare a competiției Eurovision 2022 cu piesa „Stefania“. Finala s-a desfășurat sâmbătă noaptea la Sala Pala Olimpico din Torino. Câștigătorii au obținut 63 de puncte, fiind urmați de de Marea Britanie – reprezentată de Sam Ryder cu „Space Man“ – 466 puncte, şi Spania, reprezentată de Chanel cu „SloMo“ – 459 puncte. Câştigătorul trofeului Eurovision a fost ales în urma votului juriului şi al publicului, care au avut ponderi egale.

 

România – reprezentată de WRS, cu melodia „Llamame“ – s-a clasat pe locul 18, cu 65 de puncte.

 

În ordinea intrării în scenă, artiştii care au cântat în Finala Eurovision 2022 sunt:
We Are Domi (Republica Cehă) cu „Lights Off”,
WRS (România) cu „Llamame”,
MARO (Portugalia) cu „Saudade, saudade”,
The Rasmus (Finlanda) cu „Jezebel”,
Marius Bear (Elveţia) cu „Boys Do Cry”,
Alvan şi Ahez (Franţa) cu „Fulenn”,
Subwoolfer (Norvegia) cu „Give That Wolf A Banana”,
Rosa Linn (Armenia) cu „Snap”,
Mahmood & Blanco (Italia) cu „Brividi”,
Chanel (Spania) cu „SloMo”,
S10 (Ţările de Jos) cu „De Diepte”
Kalush Orchestra (Ucraina) cu „Stefania”,
Malik Harris (Germania) cu „Rockstars”,
Monika Liu (Lituania) cu „Sentimentai”,
Nadir Rustamli (Azerbaidjan) cu „Fade to Black”,
Jérémie Makiese (Belgia) cu „Miss You”,
Amanda Tenfjord (Grecia) cu „Die Together”,
Systur (Islanda) cu „Meo hakkandi sól”,
Zdob şi Zdub şi Fraţii Advahov (Republica Moldova) cu „Trenuleţul”,
Cornelia Jakobs (Suedia) cu „Hold Me Closer”,
Sheldon Riley (Australia) cu „Not The Same”,
Sam Ryder (Marea Britanie) cu „Space Man”,
Ochman (Polonia) cu „River”,
Konstrakta (Serbia) cu „In Corpore Sano”,
Stefan (Estonia) cu „Hope”.

 

Spectacolul de la Torino a fost deschis cu piesa „Give Peace a Chance“ a lui John Lennon.
Prezentatorii show-ului de la Torino au fost cântăreţul britanic Mika, Laura Pausini şi Alessandro Cattelan, fost prezentator X-Factor în Italia.

SPUNE-TI PAREREA